Erai pe drumul tău spre casă când ai murit.
A fost un accident de mașină. Nimic deosebit de special, dar totuși fatal. Ai lăsat în urmă o soție și doi copii. A fost o moarte fără durere. Doctorii au făcut tot posibilul să te salveze, dar fără rezultat. Corpul tău era așa de zdrobit încât îți era mai bine fără el, crede-mă. Și atunci m-ai întâlnit pe mine.
“Ce… ce s-a întâmplat?” Ai întrebat tu. “Unde sunt?”
“Ai murit” Am spus eu. “Nu are rost să ne ascundem după cuvinte.”
“Era un… un camion și derapa…”
“Da.” Am spus eu.
“Eu… am murit?”
“Da. Dar să nu îți pară rău din cauza asta. Toți mor.” Am spus eu.
Te-ai uitat împrejur. Nu era mimic. Doar tu și eu. “Ce este locul acesta?” Ai întrebat tu. “Asta este viața după moarte?”
“Mai mult sau mai puțin” Am spus eu.
“Tu ești Dumnezeu?” Ai întrebat tu.
“Da,” Am răspuns eu. “Sunt Dumnezeu.”
“Copiii mei… soția mea,” Ai spus tu.
“Ce este cu ei?”
“Vor fi în regulă?”
“Asta este ceea ce îmi place să vad,” Am spus eu. “Tocmai ai murit iar prima ta preocupare este familia ta. Asta-i un lucru bun.”
Te-ai uitat la mine cu fascinație. Pentru tine, nu arătam precum Dumnezeu. Arătam precum un om. Sau posibil o femeie. Un fel de figură autoritară vagă, poate. Arătam mai mult ca un profesor de gramatică decât atotputernicul.
“Nu îți face griji,” Am spus eu. “Vor fi bine. Copiii tăi își vor aminti de tine ca fiind perfect în toate privințele. Nu au avut timp să dobândească dispreț față de tine. Soția ta va plânge în exterior, dar va fi în secret ușurată. Să fiu sincer, căsnicia ta se destrăma. Dacă este vreo consolare, ea se va simți foarte vinovată pentru că se simte ușurată.”
“Oh,” Ai spus tu. “Deci ce se va întâmpla acum? Voi merge în rai sau iad sau ceva?”
“Nimic din aceste lucruri,” Am spus eu. “Vei fi reîncarnat.”
“Ah,” Ai spus tu. “Deci Hindușii aveau dreptate.”
“Toate religiile au dreptate în felul lor,” Am spus eu. “Fă o plimbare cu mine”
M-ai urmat, în timp ce colindam spațiul gol. “Unde mergem?”
“Nicăieri în special,” Am spus eu. “Doar că este frumos să ne plimbăm în timp ce vorbim.”
“Care este rostul atunci?” Ai întrebat tu. “Când voi renaște, voi fi ca nou, nu? Un copil. Deci toate experiențele și tot ce am făcut în această viață nu va mai conta.”
“Nu-i așa!” Am spus eu. “Ai în interiorul tău toate cunoștințele și experiențele tuturor vieților tale precedente. Doar că acum nu ți le amintești”
M-am oprit din mers și te-am luat de umeri. “Sufletul tău este mult mai magnific, minunat, și gigantic decât îți poți tu imagina. O minte umană poate să conțină doar o mică fracțiune din ceea ce ești. Este ca și cum ți-ai pune degetul într-un pahar cu apă ca să vezi dacă este caldă sau rece. Îți pui o mică parte din tine în acel vas, iar atunci când îl scoți afară, ai acumulat toate experiențele pe care le-a avut.”
“Ai fost într-un om în ultimii 48 de ani, deci încă nu te-ai extins și nu ai simțit restul conștiinței imense. Dacă vom sta aici suficient de mult timp, vei începe sa îți amintești totul. Dar nu are rost să facem asta între fiecare viață.”
“Atunci, de câte ori am fost reîncarnat?”
“Oh, de multe ori. De multe, multe ori. Și în multe vieți diferite.” Am spus eu. “În jurul acestui timp, vei fi o fată chinezoiacă de la țară în anul 540”
“Stai, ce?” Ai bâlbâit tu. “Mă trimiți înapoi în timp?”
“Ei bine, tehnic vorbind, da. Timpul, așa cum îl ști tu, există în universul tău. Lucrurile sunt diferite de unde vin eu.”
“Tu de unde vi?” Ai spus tu.
“Oh sigur,” Am explicit eu. “Eu vin de undeva. Din altă parte. Iar acolo sunt alții ca mine. Știu că ai vrea să ști cum este acolo, dar sincer, nu ai înțelege,”
“Oh,” Ai spus tu puțin dezamăgit. “Dar stai. Dacă sunt reîncarnat în alte locuri în timp, este posibil să fi interactionat cu mine însumi la un moment dat.”
“Desigur. Se întâmplă tot timpul. Și cu ambele vieți conștiente doar de propria lor viață, nici măcar nu stiți că se întâmplă.”
“Atunci, care este scopul acestor lucruri?”
“Serios?” Am întrebat eu. “Serios? Mă întrebi care este sensul vieții? Nu este asta puțin cam stereotipic?”
“Ei bine, este o întrebare rezonabilă” Ai insistat tu.
Te-am privit în ochi. “Sensul vieții, motivul pentru care am făcut acest întreg univers, este ca tu să te maturizezi”
“Vrei să spui omenirea? Vrei să ne maturizăm?”
“Nu! Doar tu. Am făcut acest întreg univers pentru tine. Cu fiecare viață nouă, tu crești și te maturizezi și devi un intelect mai mare și mai bun”
“Doar eu? Cum rămâne cu toți ceilalți?”
“Nu mai este nimeni altcineva,” Am spus. “În acest univers suntem doar noi doi.”
Te-ai uitat pierdut la mine. “Dar toți oamenii de pe Pământ…”
“Tu ești toți. Diferite încarnări ale tale.”
“Stai. Eu sunt toți!?”
“Acum înțelegi.” Am spus eu, felicitându-te cu o bătaie pe umăr.
“Eu sunt fiecare persoană care a trăit vreodată?”
“Sau care va trăi, da.”
“Eu sunt Abraham Lincoln?”
“Și ești și John Wilkes Booth, deasemenea” Am adăugat eu.
“Eu sunt Hitler?” Ai spus tu îngrozit.
“Și ești milioanele pe care el le-a omorât”
“Eu sunt Iisus?”
“Și ești toți cei care l-au urmat”
Ai tăcut.
“De fiecare dată când ai victimizat pe cineva,” Am spus eu, “te victimizai pe tine însuți. Fiecare act de bunătate pe care l-ai făcut, l-ai făcut pentru tine. Fiecare moment fericit sau trist experimentat vreodată de orice om, a fost sau va fi experimentat de tine.”
Te-ai gândit timp îndelungat.
“De ce?” M-ai întrebat tu. “De ce să faci toate astea?”
“Pentru că într-o zi, vei ajunge ca mine. Pentru că asta este ceea ce ești. Ești unul de-al meu. Ești copilul meu.”
“Whoa, ” Ai spus tu mirat. “Vrei să spui că sunt un dumnezeu?”
“Nu. Nu încă. Ești un bebeluș. Încă crești. Odată ce ai trăit fiecare viață umană din toate timpurile, vei fi crescut suficient pentru a te naște.”
“Deci întregul univers,” Ai spus tu. “este doar…”
“Un ou.” Am răspuns eu. “Acum este timpul ca tu să mergi înainte către noua ta viață.”
Și te-am trimis pe drum.
(‘Un ou’ scris de Andy Weir)
