Cuprins

Un viitor planificat prin design

Ești pregătit să proiectezi viitorul?

Deși mulți dintre noi credem că ne putem pregăti pentru viitor gândind, acționând și învățând folosind metodele și valorile actuale, nimic nu este mai departe de adevăr – mai ales în lumea noastră aflată într-o schimbare rapidă. Un copil nou-născut intră într-o lume pe care nu a creat-o el sau ea. Fiecare generație următoare moștenește valorile, realizările, speranțele, succesele și eșecurile generațiilor anterioare. Și, odată cu acestea, moștenește și rezultatele deciziilor luate de acele generații.

Timp de sute de mii de ani de existență umană, când tehnologiile erau simple sau inexistente, acest lucru a avut poate un impact redus asupra vieții oamenilor și asupra pământului care îi susține. Fiecare generație de vânători și culegători, apoi de plugari și pionieri, transmitea următoarei generații unelte care să îi ajute să supraviețuiască. Schimbarea de la o generație la alta era lentă și abia perceptibilă. În acele vremuri exista puțină înțelegere a științei și a modului în care funcționau lucrurile, iar explicațiile nu erau de natură științifică.

Nu mai este cazul în lumea de astăzi, dominată de tehnologie avansată, unde o schimbare ce afectează milioane de oameni se poate produce în câteva secunde. Un copil născut astăzi moștenește o lume radical diferită de cea a generației părinților săi, ca să nu mai vorbim de cea de acum câteva secole. Generațiile anterioare au lăsat o moștenire de exploatare, cucerirea teritoriilor și valori irelevante, care aduc mari provocări, dar și oportunități pentru oamenii de astăzi..

Aplicarea principiilor științifice, fie în bine, fie în rău, stă la baza fiecărui progres care a îmbunătățit viața oamenilor. De-a lungul timpului au fost emise documente și proclamații importante care acordau drepturi și privilegii membrilor societății, însă în centrul progresului – sau al distrugerii – umane se află fundația solidă a științei.

Pentru generațiile trecute era imposibil să direcționeze viitorul mult dincolo de momentul prezent, iar previziunile despre viitor se bazau pe metode neștiințifice. Profeții și înțelepții prezentau viziuni despre viitor întemeiate pe vise, halucinații, fervoare religioasă, ghicirea în măruntaie de animale, globuri de cristal etc. Unele puteau fi chiar corecte, dar mai degrabă datorită norocului decât existenței unui canal direct către supranatural.

Astăzi, sateliții înconjoară Pământul și transmit în fracțiuni de secundă informații despre tot ceea ce ne influențează viața. Aceste informații sunt extrem de valoroase pentru prognozarea tiparelor meteorologice, pentru identificarea zonelor înalte și joase ale reliefului, a punctelor geologice fierbinți sau reci, a distribuției populației și a încălzirii planetei. Pentru prima dată, acest lucru ne oferă posibilitatea de a monitoriza starea de sănătate a planetei, pe care mulți oameni de știință o consideră gravă, dacă nu chiar critică.

Într-o singură zi, trilioane de biți de date științifice traversează spațiul cibernetic cu viteza luminii, făcând posibilă o civilizație de înaltă tehnologie. În timp ce știința fizică și tehnologia ghidează în tăcere mare parte din acțiunile noastre, milioane de oameni din întreaga lume practică încă pseudo-știința, apelând la ghicitori, vizionari și filosofi pentru îndrumare zilnică. Mulți lideri ai lumii consultă în mod regulat clarvăzători, mediumi și astrologi pentru a lua decizii ce determină soarta a milioane de oameni.

Activitatea umană actuală și consecințele ei nu trebuie să fie modelate de nevoile și valorile strămoșilor noștri. De fapt, nici nu trebuie să fie. De pildă, conflictul armat dintre națiuni este încă văzut de mulți ca fiind singura modalitate de a rezolva diferențele. El este promovat în special de cei care profită considerabil din vânzarea de armament. Astăzi, acest lucru este total inacceptabil și periculos din cauza costurilor umane și de mediu extreme ale războiului.

O viziune militantă devine depășită odată ce privim lumea ca pe un întreg sistem interconectat, cu toți oamenii ca parte a unei singure familii. Gestionarea schimbărilor accelerate ale tehnologiei și gestionarea propriei noastre conduite necesită perspective și abordări noi. Acest lucru este acum atât necesar, cât și posibil datorită schimbărilor tehnologice.

Aceste lecții sunt concepute pentru a-l provoca pe cititor să îndrume viitorul; nu doar pe cel personal, ci pe cel al societății în ansamblu; și nu doar pentru propria generație, ci și pentru cele care vor urma. Știința nu doar că face acest lucru posibil, ci îl face acum esențial.

Provocarea ta

Viitorul nu se întâmplă pur și simplu. Cu excepția evenimentelor naturale, precum cutremurele, el prinde contur prin eforturile oamenilor și este determinat în mare măsură de cât de bine informați sunt aceștia. Poți juca un rol în modelarea lumii de mâine punându-ți întrebări precum: „În ce fel de lume vreau să trăiesc?” și „Ce înseamnă democrația pentru mine?”. Există multe alte opțiuni de organizare pentru viitor decât cele discutate în mod obișnuit astăzi.

Iată un scenariu de luat în considerare: Să presupunem că ai fi chemat să reproiectezi civilizația planetară fără nicio limitare bazată pe modul în care se fac lucrurile astăzi. Scopul este să ajuți la înlăturarea războiului, sărăciei, foametei și degradării mediului și să creezi cea mai bună lume pentru toți locuitorii, având în vedere resursele disponibile, pentru cel mai îndelungat interval de timp.

Amintește-ți: ești liber să rearanjezi societatea în orice mod crezi că va funcționa. Singura limitare este ca proiectul tău social să țină seama de capacitatea de susținere a planetei, ceea ce înseamnă că resursele trebuie să fie suficiente pentru a susține viața pe planetă.

Poți rearanja întreaga civilizație pentru a crea ceea ce consideri a fi cea mai bună dintre lumile posibile, având în vedere că orice nevoie nesatisfăcută a unui segment al populației reduce nivelul de trai pentru toți. Acest lucru poate include nu doar protecția mediului, ci și proiectarea orașelor, transportul, relațiile interpersonale și restructurarea educației, dacă consideri că este necesar.

Opțiunile sunt nelimitate. Ai păstra națiunile separate? Ai institui un consiliu consultativ internațional? Cum ai gestiona și distribui resursele lumii pentru a acoperi nevoile tuturor? Ai folosi metoda științifică pentru a lua decizii sau te-ai baza pe politică ori misticism? Cum ai aborda diferențele de credință religioasă? Poți lua în considerare chiar și un alt sistem de distribuție care nu folosește banii ca mijloc de schimb.

Din punct de vedere personal, ai căuta să obții un avantaj față de ceilalți? Ai revendica o casă mai mare, o mașină mai luxoasă sau un televizor de înaltă definiție? Pe ce bază ai spune că meriți aceste lucruri? Sau că alții nu le merită? Nivelul tău de abilitate? Investiția ta de timp și/sau bani?

Amintește-ți: dacă impui un set prestabilit de valori altor națiuni, sau chiar altora din propria ta națiune ori comunitate, vei genera resentimente. Cum ai preveni corupția politică? Ai declara legi și tratate universale? Ai folosi metode militare și polițienești pentru aplicarea lor? Ai declara toate resursele ca fiind patrimoniul comun al tuturor națiunilor?

Pentru a duce la bun sfârșit această sarcină, este necesar să fii liber de prejudecăți și de naționalism și să reflectezi aceste calități în conceperea politicilor. Cum ai aborda o astfel de provocare? Este un proiect dificil, care necesită contribuții din numeroase domenii.

Acestea sunt câteva dintre problemele pe care trebuie să le avem în vedere atunci când reflectăm la o astfel de sarcină. Poate fi o abordare nouă, eliberată de constrângerile trecutului sau de considerațiile tradiționale, religioase sau de altă natură, dar având mereu în minte pentru cine este concepută această societate. Simte-te liber să depășești realitățile prezente și să explorezi idei noi și creative.

De la ziua de ieri către ziua de mâine

Viețile majorității bărbaților și femeilor sunt afectate negativ de probleme pe care nu le pot soluționa. Multe evenimente din viața noastră sunt rezultatul unor lucruri pe care nu le controlăm. Deși este plăcut să te gândești „sunt responsabil,” în realitate majoritatea schimbărilor realizate de persoane individuale sunt foarte limitate ca întindere. Pentru asta oamenii se autoacuză de obicei sau invocă „soarta.” Totuși, când două mașini se ciocnesc într-o intersecție, ar trebui să blamăm șoferii, „soarta” sau modul în care este organizat transportul astfel încât a permis apariția coliziunii? Suntem noi responsabili, ca indivizi, dacă această coliziune este rezultatul unei proiectări deficitare?

În 2005 s-au înregistrat în U.S.A. 43.200 decese ca urmare a accidentelor auto și sute de mii de răniți. Dar să analizăm altă modalitate de a deplasa oamenii dintr-un loc în altul – ascensorul. Câți oameni au fost uciși în coliziuni între ascensoare? Aceste aparate transportă milioane de oameni zilnic fără o singură întâmplare nefericită, datorită proiectării inteligente. Cum ar putea fi organizat transportul pe autostradă într-un mod similar?

Dacă crezi că transportul ar trebui proiectat în așa fel încât să fie aproape imposibil ca o persoană să fie rănită sau ucisă într-o coliziune, atunci această carte este pentru tine. Dacă crezi că investigațiile științifice pot descoperi cum să restructurăm societatea astfel încât să ofere fiecărei persoane o mai mare oportunitate pentru autodeterminare și împlinire, atunci probabil că vei aprecia aceste idei.

Pentru a obține maximum de beneficii din aceste idei, va trebui să amesteci scepticismul cu o minte deschisă către nou. Este suficient de greu să ne confruntăm cu problemele propriei noastre epoci; sunt și mai dificil de înțeles schimbările fantastice și șocante care ar putea apărea în viitor.

Imaginează-ți că, acum 100 de ani, un om inteligent din New York a stat într-o seară citind o carte care prezicea viitorul peste un secol-100 ani. El ar refuza să creadă că, în 2006, aproape toată lumea va fi capabilă să conducă o trăsură fără cai care atinge 60 de mile pe oră sau mai mult. El ar fi putut să creadă că proiectanții au mers prea departe.

El ar zâmbi disprețuitor la profeția ridicolă a mașinilor zburătoare făcute de om care călătoresc cu o viteză mai mare decât a sunetului. Cu o sută de ani în urmă, ideea de a trimite imagini și sunete instant în întreaga lume ar fi sunat ca imposibilă acestei persoane. I-ar fi părut incredibil că războiul va evolua până la punctul în care o singură bombă mică, ghidată în timp real din cealaltă parte a lumii, poate distruge cu precizie maximă un oraș întreg. Domnul nostru de la începutul secolului 20 ar fi fost îngrijorat de faptul că o parte din salariul lui ar putea fi oprit pentru a-i asigura pensia.

Să îl lăsăm în acest moment pe domnul nostru mormăind de unul singur despre faptul că lumea se mișcă prea repede și un viitor care a mers prea departe.

Suntem noi astăzi mai flexibili sau mai clarvăzători? Pentru a proiecta un viitor al schimbării pozitive trebuie să devenim mai întâi experți în a ne schimba propriile minți. Diferențele între secolele 19 și 20 vor fi probabil mici comparativ cu cele care vor avea loc în restul secolului actual.

Cititorii vor înțelege cel mai bine aceste idei dacă își pot imagina ziua de azi ca o trambulină între ieri și mâine. Vor trebui de asemenea să fie sensibili față de nedreptățile, oportunitățile pierdute pentru fericire și conflictele mortale care caracterizează civilizația secolului 21.

Nu avem nici o sferă de cristal ca să prezicem restul secolului 21. Dorim ca voi să introduceți aceste idei în propriul vostru computer mental și în experiența voastră. S-ar putea chiar să găsiți idei mai bune care să poată juca un rol în modelarea viitorului civilizației noastre. În paginile care urmează vom explora posibilități nefamiliare, alarmante, tulburătoare și accesibile de a modela viitorul.

O criză care trebuie abordată

Ai putea crede că, având tehnologia de care dispunem, am putea elimina majoritatea problemelor sociale. Oare nu ar putea tehnologia modernă să asigure suficientă hrană, îmbrăcăminte, adăpost și bunuri materiale pentru toți, dacă ar fi folosită în mod inteligent? Ce ne împiedică să realizăm acest lucru? Tehnologia avansează cu o viteză uimitoare, însă societățile noastre se bazează încă pe concepte și metode concepute cu secole în urmă. Avem încă o societate bazată pe lipsuri și pe folosirea banilor. Avem încă tipare de gândire întemeiate pe structuri vechi, utilizate în Asia de Vest în urmă cu câteva mii de ani. Încercăm să ne adaptăm progreselor rapide ale tehnologiei cu valori învechite, care nu mai funcționează în lumea de astăzi.

Datorită avantajelor imense oferite corporațiilor de către legiuitorii care le datorează pozițiile actuale, monopolurile câștigă tot mai mult control. Prezumția consolatoare „Eu pot face o diferență” este din ce în ce mai departe de realitate. Tot mai puține corporații dețin din ce în ce mai multe companii. De multe ori, aceeași oameni sunt în consiliile de administrație ale diferitelor corporații majore, pe lângă propria lor corporație. Corporațiile care dețin companii producătoare de mașini și aeronave, dețin și companii producătoare de alimente, radiouri, posturi TV, magazine, companii farmaceutice și de armament. Zece instituții importante de credit controlează virtual toate cardurile de credit din SUA. Bunăstarea și influența acestei elite corporatiste nu poate fi egalată sau contracarată de lucrătorii care le-au permis să obțină o asemenea situație. Companiile media fiind astăzi deținute și sponsorizate de marile corporații, este dificil de știut dacă poți avea încredere în știri.

Conform multor sondaje, majoritatea oamenilor de știință cred că rasa umană este pe un „curs de coliziune” cu natura, că toate ecosistemele Pământului suferă și capacitatea planetei de a susține viața este într-un pericol serios. Există amenințarea unei schimbări rapide a climei la nivel global care va avea consecințe profunde. Poluarea apelor, pământului și aerului pe care îl respirăm ne amenință sănătatea. Distrugem resursele neregenerabile cum ar fi solul fertil și stratul de ozon în loc să le utilizăm inteligent.

Ne confruntăm cu amenințări comune care nu țin cont de frontierele naționale: suprapopularea, deficit de energie, insuficiența apei, catastrofa economică, răspândirea unor boli incontrolabile și înlocuirea oamenilor de către mașini, pentru a menționa doar câteva. Opt sute cincizeci și două (852) de milioane de oameni în lume sunt flămânzi. În fiecare zi mor mai mult de 16.000 de copii datorită foametei – un copil la 5 secunde. La nivel mondial, mai mult de 1 miliard de oameni trăiesc acum sub limita internațională a sărăciei, câștigând mai puțin de 1 USD pe zi. Un foarte mic procent al populației deține majoritatea bogăției și resurselor lumii. Diferența între bogați și săraci se mărește. În 2002, în SUA, un director executiv (CEO) mediu a câștigat de 282 de ori mai mult decât un lucrător mediu. În 2005, compensațiile primite de directorii executivi ai principalelor corporații din SUA au crescut cu 12%, ajungând la o medie de 9.8 milioane USD pe an. Directorii executivi ai companiilor petroliere au dus-o și mai bine, cu măriri care au condus la o creștere de 109%, reprezentând 16.6 milioane USD pe an. Între timp, salariile lucrătorilor abia au ținut pasul cu inflația în cele mai multe domenii. În Oregon, salariul minim a crescut cu un modest 2.8%, până la 15.080 USD pe an.

Ceea ce am fost noi învățați nu pare să funcționeze pentru majoritatea oamenilor. Cu progresele din știință și tehnologie din ultimii 200 de ani, te-ai putea întreba: „Trebuie ca lucrurile să stea astfel?” Observând că informațiile științifice ne fac viața mai bună atunci când sunt folosite cu preocupare pentru bunăstarea omenirii și protecția mediului, nu este nicio îndoială că știința și tehnologia pot produce abundență astfel încât nimeni să nu sufere lipsuri. Dar utilizarea greșită și abuzivă a tehnologiei se pare că face lucrurile și mai rele.

Problemele cu care ne confruntăm în lumea de astăzi sunt, în majoritate, create de noi înșine. Trebuie să acceptăm faptul că viitorul depinde de noi. În timp ce valorile prezentate de liderii religioși de-a lungul timpului au inspirat pe mulți să acționeze într-o manieră responsabilă social, pe alții diferențele dintre credințele lor religioase i-au împins la război. Speranțele unei intervenții divine a unor personaje mistice sunt iluzii care nu pot rezolva problemele lumii noastre moderne. Viitorul lumii este responsabilitatea noastră și depinde de deciziile pe care le luăm azi. Noi suntem propria noastră salvare sau condamnare.

Forma și soluțiile viitorului depind în totalitate de efortul colectiv și colaborativ al oamenilor. Noi suntem în totalitate o parte componentă a rețelei vieții. Ceea ce afectează alți oameni și mediul are consecințe și asupra propriei noastre vieți.

Ceea ce este necesar este o schimbare în propriul nostru simț al direcției și scopului – o viziune alternativă pentru o nouă civilizație mondială sustenabilă, deosebită de tot ce a fost în trecut. Deși această viziune este foarte sintetizată în aceste pagini, ea se bazează pe ani de studii și experimente.

Aceste rânduri oferă alternative posibile pentru a ne îndrepta către o lume mai bună. Concluziile sunt trase utilizând metoda științifică. Ca orice nouă abordare, pentru a fi apreciată necesită un anume grad de imaginație și dorința de a lua în considerare neconvenționalul. Amintiți-vă că aproape orice concept nou a fost ridiculizat, respins și luat în derâdere când a fost prezentat pentru prima oară, în special de către specialiștii acelui timp.

Asta li s-a întâmplat primilor oameni de știință care au spus că pământul e rotund, că se învârte în jurul soarelui, precum și primului care s-a gândit că oamenii pot învăța să zboare. Poți scrie o întreagă carte, și mulți au făcut-o, despre lucrurile pe care oamenii le-au crezut imposibile până la momentul la care s-au întâmplat. Gândiți-vă la mersul pe Lună, de exemplu! Străbunicii voștri ar fi râs la o asemenea idee! Asemenea idei erau aiureli ale scriitorilor de science-fiction. Mulți oameni vizionari au fost închiși și chiar executați pentru că au spus lucruri cum ar fi că Pământul nu e centrul universului.

Cei care au luptat pentru justiție socială și schimbare au trecut prin dificultăți și mai mari. Promotorii schimbării au fost bătuți, abuzați, închiși și uciși. De exemplu, Wangari Maathai, care a primit premiul Nobel pentru pace în 2004, a fost atacată pe 10 decembrie 2004 cu gaze lacrimogene, bătută și arestată pentru că a luptat împotriva despăduririlor din Kenya, Africa. Dian Fossey, un naturalist care a activat pentru a stopa decimarea populației de gorile de către braconieri, a fost găsită ucisă în propriul cort. Din păcate, ea nu a activat pentru interesul braconierilor. Multe volume pot fi scrise despre greutățile îndurate de cei care au promovat o schimbare ce amenința „status quo-ul”.

Toate lucrurile se schimbă

Toate lucrurile se schimbă în universul nostru dinamic. De la cele mai îndepărtate colțuri ale spațiului până la mișcarea continentelor. Schimbările apar în toate sistemele vii sau fără viață. Istoria civilizației este povestea schimbării de la simplu către complex. Inventivitatea umană și invențiile stau mărturie acestui fapt. Nici un sistem nu poate rămâne static pentru un timp îndelungat; majoritatea monarhiilor au fost înlocuite de alte forme de guvernare, iar societățile au evoluat pe baza voinței poporului și nu a regilor. Din nefericire, schimbările nu întotdeauna au consecințe bune.

Deși se acceptă inevitabilitatea schimbării, este întâmpinată cu multă rezistență. În cele mai multe cazuri, schimbarea îi amenință pe cei în poziții avantajoase, în cea mai mare parte, aceștia sunt acolo în primul rând pentru a menține lucrurile așa cum sunt. Acest lucru este valabil pentru orice societate, indiferent dacă structura puterii este religioasă, militară, socialistă, capitalistă, comunistă, fascistă sau tribală. Liderii vor încerca să frâneze schimbarea. Uneori, chiar și atunci când condițiile sunt teribile pentru majoritatea oamenilor, ei totuși încearcă să se opună schimbării deoarece s-au deprins cu confortul familiar. Ne referim la ei ca la gardienii nenumiți ai sistemului.

Dar indiferent cât de mult rezistă oamenii, civilizația umană nu este ocolită de schimbare. Schimbarea are loc în toate sistemele sociale și doar ea este constantă. Putem fi siguri că istoria omenirii este una a schimbării.

Cu toate acestea, la fiecare pas, interesele legitime (referindu-ne la cei care au cel mai mult de câștigat din păstrarea lucrurilor așa cum sunt) se opun chiar și schimbării tehnologice. De exemplu, în secolul al XX-lea, apărătorii cavaleriei au întârziat dezvoltarea tancului. Atât de înrădăcinată a fost această tradiție încât atunci când Germania a invadat Polonia în 1939, divizia lor de tancuri s-a confruntat cu soldații polonezi care încă erau călare pe cai.

Era evident că soldații călare nu au avut nicio șansă. Dezvoltarea avioanelor a amenințat diviziile de tancuri. Apoi, piloții și proiectanții de aeronave au luptat să frâneze dezvoltarea de rachete ghidate. Proiectanții rachetelor au luptat să frâneze dezvoltarea de arme cu laser. Și așa mai departe.

Dacă ne întrebăm de ce încă ne confruntăm cu multe din aceleași probleme pe care strămoșii noștri le-au avut, acum când capacitățile noastre tehnologice le depășesc pe ale lor, trebuie să ținem cont de faptul că am fost aici o perioadă atât de scurtă de timp încât am putea fi numiți „noi-născuți.” Dacă ar fi să utilizăm un ceas cu douăzeci și patru de ore pentru a reprezenta timpul scurs de când a început viața pe pământ, ar arăta că oamenii au existat doar de la ultimul minut al celor douăzeci și patru de ore. Numai în ultimele câteva secunde din acest ultim minut, oamenii au început să folosească metode științifice pentru a afla cele mai eficiente modalități de a duce lucrurile la capăt. Abia acum noi ne începem călătoria. Mai multe cunoștințe noi au fost dobândite de la începutul secolului al XX-lea până în prezent decât în ultimele miliarde de ani. Schimbarea este aproape peste tot.

Dacă viața uneori pare a fi confuză – dacă te simți tras în mai multe direcții și dacă consideri că indiferent de ceea ce faci, încă mai ai probleme sufocante și dacă socoți că sistemele noastre economice, politice, sociale uneori creează mai multe dificultăți decât ar rezolva – atunci pur și simplu îți joci rolul în a suferi în prezenta fază de tranziție a civilizației noastre.

Utilizând metoda ştiinţifică

Ce avem noi aici?

Înainte de dezvoltarea cercetării științifice, ființele umane nu puteau înțelege relația lor cu lumea fizică, așa că au inventat propriile lor explicații. Acestea erau în general simpliste și, în multe cazuri, chiar nocive. De exemplu, când cineva știe că se apropie un tsunami și ia decizia să stea și să se roage pentru salvare, în loc să plece, asta poate fi dăunător pentru supraviețuirea lui/ei. Oamenii obișnuiau să creadă că ciuma și bolile erau pedepse ale unui Dumnezeu înfuriat, dar metoda științifică a descoperit că multe boli erau răspândite de șobolani și păduchi și cauzate de germeni.

Și problema nu este că oamenii de știință sunt încuiați la minte cu privire la aceste subiecte, ci că ei au nevoie de standarde și metode mai sofisticate de cercetare pentru a accepta anumite idei.

Metoda științifică ajută la diminuarea înclinațiilor personale, a prejudecăților și a noțiunilor preconcepute. Metoda necesită ca declarațiile să fie verificate și ca cercetătorii să afle prin experimentare ce merge și ce nu merge. Oamenii de știință pun întrebarea „Ce avem noi aici?” și apoi încep să experimenteze pentru a determina natura lumii fizice.

Acest proces necesită ca experimentele să fie verificate de alții care trebuie să obțină același rezultat. Una dintre marile realizări în știință a fost descoperirea faptului că nu putem obține răspunsuri la probleme numai pe cale intuitivă. Aceasta necesită un efort ostenitor și laborios pentru a găsi soluții și răspunsuri. Adesea, multe eșecuri au loc înainte de a descoperi ceva nou.

Limbajul Științei

Comunicarea ideilor și informațiilor începe cu limbajul, dar când vezi cât de neînțeles poți fi în ziua de azi, știi că aceasta poate fi o sarcină confuză. Limbajul nostru de zi cu zi a evoluat prin secole de schimbări culturale și, din nefericire, nu este ușor să îl folosești pentru a rezolva conflictele de idei. În cele mai multe cazuri, datorită diferențelor în educație și experiența de viață, același cuvânt poate avea sensuri diferite pentru diferite persoane. Ideile unora pot fi interpretate diferit de alții, chiar când se folosește aceeași limbă.

Dar există o limbă pe care mulți oameni o înțeleg, chiar și în diferite părți ale lumii. Această limbă are un nivel înalt de corelație cu lumea reală și este de la puțin la aproape fără confuzie. În diferite categorii ale științei, așa cum sunt ingineria, matematica, chimia și alte sfere tehnice, avem cel mai apropiat limbaj descriptiv universal, care lasă puțin loc pentru interpretarea personală.

De exemplu, dacă un proiect pentru un automobil este dat oricărei societăți dezvoltate tehnologic, oriunde în lume, indiferent de credințele religioase sau politice, produsul final va fi același. Această limbă a fost creată intenționat pentru a fi un mod mai potrivit de a descrie o problemă. Este aproape fără interpretări vagi și ambiguități.

O mare parte din progresele tehnice contemporane ar fi fost imposibile fără acest mod de comunicare îmbunătățit. Fără această limbă descriptivă comună nu am fi fost capabili să prevenim boli, să creștem productivitatea agricolă, să vorbim la distanță de mii de kilometri, să construim poduri, baraje, rețele de transport și multe alte minuni tehnice ale acestei ere computerizate.

Aplicarea și înțelegerea Semanticii Generale este esențială pentru îmbunătățirea comunicării. Semantica a fost definită în multe feluri. Pe scurt, este o încercare de a îmbunătăți comunicarea prin folosirea cu grijă a limbajului. De exemplu, cuvinte precum „arab,” „evreu” ori „irlandez” au sensuri ușor diferite pentru diferite persoane. Cuvinte similare au sensuri variate în funcție de diferențele în cultură și experiență. Aceasta se aplică de asemenea la cuvinte ca înțelegere, conștiință, democrație, realitate, dragoste. Pentru a avea o discuție inteligentă folosind anumite cuvinte, este esențial să-l întrebi pe interlocutor ce înțelege prin cuvintele folosite. Dacă cineva vrea să comunice într-un mod folositor, este bine să-și definească termenii. Semantica este numai un instrument care poate îmbunătăți comunicarea. O carte utilă pe acest subiect este Tirania Cuvintelor de Stuart Chase.

Putem aplica metodele științei modului în care ne proiectăm societatea?

Descoperirea principiilor științifice ne permite să validăm și să testăm multe propuneri. Dacă cineva pretinde că un anumit element de structură poate susține un anumit număr de kilograme pe centimetru pătrat, aceasta se poate testa și apoi accepta sau respinge pe baza rezultatelor testelor. Aceasta este acea validare care ne face posibilă proiectarea și construirea podurilor, clădirilor, navelor, avioanelor și altor minuni tehnice.

Aproape toți oamenii pe care îi cunoașteți se vor îndrepta către modul științific când vine vorba de chirurgie, călătoriile cu avioanele, construirea de zgârie-nori, poduri și automobile. De-a lungul veacurilor, se pare că noi am dezvoltat un consens: când e vorba de securitatea personală, e mai bine să alegem știința decât magia. De ce? Probabil pentru că funcționează, ceea ce oricine poate vedea.

Și atunci, de ce nu facem la fel când e vorba de planificarea societăților noastre: orașele, sistemele de transport, agricultură, sănătate și așa mai departe? Dacă credeai că toate acestea se bazează deja pe știință, uită-te încă odată! Dacă știința are un rol în ceea ce funcționează, atunci este clar că o mare parte din organizarea socială și economică de astăzi nu este științifică; pentru că lucrurile nu merg prea bine pentru majoritatea populației lumii sau pentru mediul înconjurător. Dacă ar fi științifică, atunci războiul, sărăcia, foametea, lipsa adăposturilor, poluarea etc. nu ar fi atât de predominante în ziua de azi. Din nefericire, structurile noastre sociale au evoluat fără nici o planificare globală.

O condiție pentru sarcina de reproiectare a societății este ca proiectarea socială a voastră să corespundă capacității portante a planetei. Aceasta înseamnă că resursele noastre trebuie să susțină viața pe planetă pentru toată lumea. Aceasta necesită în mod sigur metode științifice de evaluare.

Dacă cineva vrea să trimită o persoană pe Lună, nu poate doar să construiască o rachetă și să pornească spre Lună. Trebuie mai întâi să testăm la ce forțe poate rezista corpul uman. Am pune o persoană într-o centrifugă pentru a vedea la ce forțe gravitaționale „G” corpul poate rezista. Am trece o persoană printr-o mulțime de teste. De exemplu, testăm să vedem cum funcționează corpul în absența gravitației și ce efect are aceasta asupra sănătății umane. De asemenea, vom avea nevoie de informații despre posibilități de supraviețuire pe Lună; de exemplu, dacă există acolo apă, aer, un interval acceptabil de temperaturi etc.

În același fel, trebuie să ne uităm la toată planeta ca la un întreg și să întrebăm „ce avem noi aici?” Noi vrem să aplicăm această metodă inteligentă de planificare folosind un sistem științific al științelor Pământului pentru supraviețuirea planetei. Măsura în care nu aplicăm această metodă științifică la modul în care trăim pe Pământ determină cantitatea de suferință inutilă ce va avea loc.

Cum realizăm acest lucru?

Mituri Existente

Aplicarea Legii

Mulți oameni cred că avem nevoie de aplicarea legii pentru a elimina problemele noastre. Dar oare avem nevoie de și mai multe legi? Avem multe legi – mii și mii – însă ele sunt încontinuu încălcate.

De exemplu, există mii de legi împotriva furtului. Însă, dacă analizăm mai atent și privim statisticile, descoperim că o mână de oameni controlează cea mai mare parte a resurselor Pământului. Majoritatea oamenilor nu au bani suficienți pentru a-și cumpăra chiar și strictul necesar. Cum putem crede că, fără a schimba aceste condiții, adoptarea unei legi va preveni furtul? Acest lucru devine și mai dificil atunci când publicitatea face produsele atât de atrăgătoare. Aproape fără să își dea seama, oamenii din Statele Unite sunt expuși la peste 2500 de reclame pe zi.

Nici măcar un tratat de pace nu poate preveni izbucnirea unui nou război din moment ce cauzele care-i stau la bază nu sunt rezolvate. Legile pentru cooperare internațională nu tratează motivele pentru care avem nevoie de aceste legi – ele tind doar să înghețe lucrurile așa cum sunt. Indiferent de tratate, națiunile care au cucerit teritorii în întreaga lume prin forță și violență își păstrează în continuare avantajele teritoriale și de resurse. Tratele sunt doar un „bandaj” pentru probleme și, de obicei, nu fac decât să amâne conflictul pentru o perioadă scurtă de timp.”

Poate că ceea ce este nevoie sunt oameni diferiți în guvern, oameni etici, preocupați de binele celorlalți. Poate că aceștia ar elimina corupția și ar lucra pentru bunăstarea tuturor. Însă, chiar dacă cei mai etici oameni ar fi aleși în funcții înalte și resursele s-ar epuiza, ar exista în continuare minciună, înșelăciune, furt și corupție. Nu oamenii etici sunt soluția, ci mai degrabă un mod inteligent de a gestiona resursele Pământului pentru bunăstarea tuturor.

Examinarea condițiilor care cauzează problemele

Poate că problema este de așa natură încât nici crearea de noi legi și nici numirea unor oameni etici în guvern nu o pot rezolva. Poate ar trebui să analizăm modul în care producem și distribuim bunurile de care avem nevoie. În prezent, acest lucru se face prin „câștigarea” banilor – fie prin schimbul timpului, abilităților și eforturilor proprii, fie prin „investirea” în sistemul financiar cu intenția de a obține mai mulți bani înapoi – iar apoi prin cheltuirea acestor bani pe bunuri și servicii. Această metodă era poate potrivită în trecut, când bunurile erau rare și tehnologia era abia la început, dar astăzi tehnologiile noastre avansate ar putea fi folosite ca instrumente pentru un scenariu total diferit.

Dacă privim lucrurile din punct de vedere științific, există pe Pământ mai mult decât suficientă hrană și suficiente bunuri materiale pentru a acoperi nevoile tuturor oamenilor – dacă sunt gestionate corect. Există resurse suficiente pentru ca fiecare să poată avea un nivel de trai foarte ridicat, prin folosirea inteligentă a tehnologiei, a resurselor și a personalului tehnic. Când vorbim despre utilizarea tehnologiei, ne referim la tehnologia care nu este dăunătoare oamenilor sau mediului și care nu irosește timp și energie.

Să luăm în considerare următorul lucru: când este recesiune și oamenii nu au destui bani să cumpere lucruri, nu este Pământul același loc? Nu există în continuare bunuri pe rafturile magazinelor și pământ pentru a cultiva recolte? Doar regulile jocului după care trăim sunt învechite și provoacă atât de multă suferință.

Existența banilor este rareori pusă sub semnul întrebării sau examinată, dar să luăm în considerare modul în care îi folosim. Banii în sine nu au nicio valoare. Ei sunt doar o imagine pe o bucată ieftină de hârtie, însoțită de un acord între oameni cu privire la ceea ce pot cumpăra. Dacă mâine ar ploua cu bancnote de o sută de dolari, toată lumea ar fi fericită, cu excepția bancherilor.

Există numeroase dezavantaje în folosirea acestei metode vechi de schimb pentru bunuri și servicii. Vom analiza aici doar câteva dintre ele și te vom lăsa să completezi singur această listă:

  1. Banii sunt doar o piedică între ceea ce avem nevoie și ceea ce putem obține. Oamenii nu au nevoie de bani, ci de acces la resurse.
  2. Folosirea banilor are ca rezultat stratificarea socială și elitismul, bazate în principal pe inegalitatea economică.
  3. Oamenii nu sunt egali fără o putere de cumpărare egală.
  4. Majoritatea oamenilor sunt sclavi ai unor locuri de muncă neplăcute pentru că au nevoie de bani.
  5. Există o uriașă corupție, lăcomie, crimă, deturnări de fonduri și multe altele, toate cauzate de nevoia de bani.
  6. Majoritatea legilor sunt adoptate în beneficiul corporațiilor, care dispun de suficienți bani pentru a face lobby, a mitui sau a convinge oficialii guvernamentali să creeze legi care le servesc interesele.
  7. Cei care controlează puterea de cumpărare au o influență mai mare.
  8. Banii sunt folosiți pentru a controla comportamentul celor cu o putere de cumpărare limitată.
  9. Bunuri precum alimentele sunt uneori distruse pentru a menține prețurile ridicate; atunci când lucrurile sunt rare, prețurile cresc.
  10. Există o risipă uriașă de materiale și o presiune asupra resurselor disponibile, cauzate de modificări superficiale de design pentru a crea un nou ultim model în fiecare an, menite să creeze piețe continue pentru producători.
  11. Are loc o degradare extraordinară a mediului ca urmare a prețului ridicat pentru noi metode de eliminare a deșeurilor.
  12. Pământul este jefuit pentru profit.
  13. Beneficiile tehnologiei sunt distribuite numai celor cu putere de cumpărare suficientă.
  14. Cel mai important este faptul că, atunci când scopul final al corporațiilor este profitul, deciziile din toate domeniile nu sunt luate în beneficiul oamenilor și al mediului, ci în primul rând pentru obținerea de avere, proprietăți și putere.

Următoarea fază în dezvoltarea socială

Ce avem noi toți în comun? Care ar trebui să fie prioritățile noastre? Toate națiunile și toți oamenii, indiferent de filozofia politică, credințele religioase sau obiceiurile sociale, depind de resursele naturale; toți avem nevoie de aer curat, apă curată, pământ arabil pentru hrană, precum și tehnologia și personalul necesar pentru a menține un standard înalt de viață. Poate că ar trebui să actualizăm modul în care societatea funcționează astfel încât toți locuitorii planetei să profite de abilitatea tehnologică de a menține un mediu curat și un standard înalt de viață. Nu sunt destui bani nici măcar pentru a începe acest tip de schimbare, dar resursele necesare pentru a efectua această schimbare sunt mai mult decât suficiente.

Să recapitulăm: Pământul are resurse din abundență, iar practica noastră de a raționaliza aceste resurse prin folosirea banilor este o metodă învechită care provoacă multă suferință.

Nu de bani avem nevoie, ci de gestionarea inteligentă a resurselor Pământului pentru beneficiul tuturor. Putem lucra cel mai bine pentru atingerea acestui obiectiv utilizând o Economie Bazată pe Resurse.

Economia Bazată pe Resurse (RBE)

Acesta este un concept foarte diferit de tot ceea ce există astăzi. Pe scurt, o economie bazată pe resurse folosește resursele în locul banilor, iar oamenii au acces la tot ceea ce au nevoie fără a utiliza bani, credite, troc sau orice altă formă de datorie sau servitute. Toate resursele lumii sunt considerate patrimoniul comun al tuturor oamenilor de pe Pământ.

Adevărata bogăție a oricărei națiuni nu constă în bani, ci în resursele dezvoltate și potențiale și în oamenii care lucrează pentru eliminarea lipsurilor, în vederea unei societăți mai umane.

Dacă acest lucru încă ți se pare confuz, gândește-te la următorul exemplu: dacă un grup de oameni ar naufragia pe o insulă având bani, aur și diamante, dar insula nu ar avea pământ arabil, pește sau apă curată, bogăția lor ar fi irelevantă pentru a supraviețui.

Ce s-ar întâmpla dacă toți banii din lume ar dispărea brusc? Atâta timp cât solul fertil, fabricile și celelalte resurse ar exista în continuare, am putea construi orice am alege să construim și ne-am putea satisface nevoile materiale. Concluzia este că oamenii nu au cu adevărat nevoie de bani, ci de acces la necesitățile vieții.

Într-o economie bazată pe resurse, acestea sunt direct folosite pentru a îmbunătăți viața întregii populații. Într-o economie bazată pe resurse și nu pe bani, putem să producem toate necesitățile vieții și să asigurăm un înalt standard de viață pentru toți.

De la un sistem la altul

Tranziția – Semnele Timpului

Majoritatea oamenilor nu încep să caute un aranjament social alternativ decât atunci când sistemul lor actual nu mai funcționează pentru ei.

O schimbare a unui sistem atât de înrădăcinat în cultura noastră, cum este cel bazat pe bani, va necesita foarte probabil prăbușirea sistemului actual.

Unele evenimente care se petrec în prezent ar putea fi semne că această prăbușire a început deja.

Țările industrializate din lume instalează tot mai multe și mai multe tehnologii pentru a putea face față în competiția cu prețurile scăzute din economia globală.

Rezultatul acestor noi tehnologii este faptul că tot mai mulți oameni își pierd serviciile și nu mai pot să se întrețină pe ei și familiile lor.

Cu automatizarea și cibernetizarea folosite la maximum, mașinile înlocuiesc nu numai muncitorii industriali, dar și mulți profesioniști.

În consecință, tot mai puțini oameni sunt în stare să cumpere produsele create în fabricile automatizate.

Mutarea continuă a serviciilor și fabricilor în alte țări pentru muncă mai ieftină, mai puține restricții pentru protejarea mediului ambiant și alte beneficii ar părea bune pe termen scurt, dar în final se vor dovedi dezastruoase.

Este probabil ca pierderea veniturilor pentru majoritatea șomerilor să devină atât de mare încât ei își vor pierde casele și averea.

Un număr de oameni de știință au prezis că, înainte de anul 2030, va fi un deficit drastic de petrol ușor de extras.

Petrolul poate să nu se termine, dar extragerea ar putea deveni impractică monetar și apoi fizic.

În cele din urmă, devine practică extragerea doar dacă necesită mai puțină energie decât cea utilizată pentru forarea și rafinarea acestuia.

Probabil că același lucru se va întâmpla cu gazul natural, doar mai curând.

Aceste tendințe vor crea extraordinare perturbări sociale și de mediu înconjurător, pe măsură ce companiile se străduiesc să-și mențină profitul și exploatează mai mult teren, apă și resurse naturale ale Pământului.

Poate fi necesară cedarea sistemului bazat pe datorii și bani pentru ca majoritatea oamenilor să-și piardă încrederea în el.

Apoi, ei pot examina serios cum va opera o Economie Globală Bazată pe Resurse și să vizioneze ce fel de viață ar fi într-o astfel de societate.

În capitolele ce urmează, vom arunca o privire asupra procesului implicat în adaptarea noastră la acest mod nou de viață.

Un viitor sănătos în curs de dezvoltare

Primii pași

Pentru a începe implementarea unei economii bazate pe resurse, proiectanții sociali trebuie să utilizeze metoda științifică și să pună întrebarea „Ce avem noi aici?”. Cu cerința ca toți să fie aprovizionați cu cele necesare în modul cel mai eficient, confortabil și durabil posibil, primul pas este o evaluare pur tehnică a nevoilor de bază ale întregii populații lumii.

Cantitatea de locuințe, hrană, apă, îngrijire medicală, transport, educație și alte asemenea necesități trebuie comparată cu resursele disponibile pe care planeta le poate oferi. Aceasta trebuie să fie în echilibru cu nevoile celorlalte specii care formează rețeaua vieții pe Pământ.

Obiectivul principal este de a depăși deficitul și de a furniza pentru toți oamenii din lume. Pentru a crea o civilizație funcțională și durabilă cât mai repede cu putință, avem nevoie de o imensă cantitate de energie. Cel mai urgent este nevoie de o strategie de dezvoltare energetică la nivel global, necesitând un nivel de cooperare și planificare la nivel internațional care nu a fost atins niciodată în trecut.

Energie

Cel mai bun mod de a măsura nivelul de dezvoltare a civilizației este cantitatea de energie disponibilă pe persoană. Într-o mare măsură, gradul de confort fizic de care ne bucurăm în prezent se corelează cu energia pe care o avem la dispoziție.

Imaginați-vă paralizia care ar avea loc dacă aprovizionarea cu electricitate și gaz s-ar opri și ar trebui să folosiți forța musculară pentru a duce lucrurile la capăt.

În economia bazată pe resurse se va consacra rapid crearea surselor curate de energie. Aceasta este posibilă numai când nu mai sunt limite monetare care stau în calea realizării sau procurării celor necesare.

Odată cu eliminarea restricțiilor impuse de profit, proprietate și lipsuri, laboratoarele de cercetare vor începe să lucreze împreună și să schimbe informații în mod liber. Nu va mai fi nevoie de patente și protecția proprietății informațiilor, pentru că scopul final nu mai este profitul, ci obținerea rezultatelor care sunt imediat făcute disponibile întregii populații a planetei.

Mulți ar fi nerăbdători și recunoscători să poată lucra la un astfel de proiect, când rezultatele ar fi în beneficiul imediat al tuturor oamenilor. Echipe interdisciplinare de personal calificat, corespunzător cu necesitățile proiectului, vor lucra pentru producerea sistemelor de energie și automatizare care vor aproviziona cu bunuri și servicii la o scară substanțială.

Chiar și studenții din universități vor participa la crearea metodelor rapide de rezolvare a acestor probleme.

În timpul tranziției

În timpul tranziției de la un sistem la altul, regiunile sărace sunt aprovizionate cu concentratoare de căldură pentru gătit și sterilizarea apei. Alimentele pentru aceste regiuni sunt deshidratate și comprimate pentru a economisi spațiu în transport. Ambalajul este biodegradabil și ulterior se poate folosi ca îngrășământ care nu contaminează solul.

Regiunile fără pământ arabil vor folosi ferme hidroponice, ferme de pești terestre și agricultură maritimă. Pentru a economisi energie în perioada de tranziție, în loc ca fiecare familie să gătească separat, vor fi centre de distribuție care vor livra hrana direct către locuințe și restaurante.

Astfel de metode cu volum mare de aprovizionare cu bunuri și servicii sunt utilizate în întreaga lume.

Surse de energie regenerabilă

Surse bogate de energie vor fi explorate și dezvoltate. Acestea includ:

  • vânt
  • mișcarea valurilor și a mareelor
  • curenți oceanici
  • diferențe de temperatură
  • căderi de apă
  • energie geotermală și electrostatică
  • hidrogen, gaze naturale, alge, biomasă, bacterii
  • transformări termodinamice și emisia termionică (conversia căldurii în electricitate prin supraîncălzirea electronilor pe o suprafață de metal încins și condensarea lor pe o suprafață rece).

În plus, există posibilitatea lentilelor Fresnel de a concentra căldură.

Energia de fuziune este aceeași energie care pune în mișcare stelele și cosmosul. Când vom învăța cum să o utilizăm, problemele de energie ale lumii vor fi rezolvate pentru totdeauna, fără efecte dăunătoare sau materiale toxice periculoase care trebuiesc eliminate. Singurul reziduu va fi cenușa curată de heliu.

Rolul oceanelor

Oceanografii ne-au spus la sfârșitul secolului XX că, dacă am putea folosi vastul potențial al oceanelor lumii, care ocupă 70.8% din suprafața Pământului, am putea acoperi nevoile energetice prezente și viitoare pentru milioane de ani ce vin.

Un element esențial în proiectarea orașelor în economia bazată pe resurse este integrarea în cadrul structurii orașului a tuturor surselor necesare de captare a energiei.

O altă opțiune energetică în prezent neutilizată este producția de materiale piezoelectrice, sau sisteme laminate în interiorul unor cilindri, activate de ridicarea și coborârea mareelor.

Energia geotermală

Energia geotermală, extrasă din căldura Pământului, este în prezent utilizată în multe locuri din lume cu enorm succes.

Oamenii de știință au prezis că, dacă numai 1% din energia geotermală disponibilă în scoarța Pământului ar fi utilizată, toate problemele de energie ar fi rezolvate.

Fără restricții monetare în economia bazată pe resurse, societatea va avea șansa să demonstreze corectitudinea acestor predicții. Energia geotermală poate furniza de 500 de ori mai multă energie decât toate resursele de combustibil fosil, reducând în același timp riscul încălzirii globale.

Viitorul energiei

Uzinele geotermale produc foarte puțină poluare în comparație cu combustibilii fosili și nu emit oxid de azot sau bioxid de carbon.

În zone precum Islanda, energia geotermală este folosită pentru creșterea plantelor tot timpul anului în spații închise.

Folosind această metodă în economia bazată pe resurse, cantități enorme de vegetale proaspete pot fi cultivate în toate anotimpurile.

Structuri subacvatice masive ar putea trece o porțiune din Curentul Golfului prin turbine mari pentru a genera energie electrică curată, fără a dăuna vietăților marine.

Proiecte globale

Un pod sau un tunel care traversează strâmtoarea Bering între Asia și America de Nord ar putea genera energie electrică, colecta și prelucra produse marine, transporta pasageri și materiale și facilita schimburi sociale și culturale.

În economia bazată pe resurse, înainte de a începe orice proiect major, se fac studii cuprinzătoare ale impactului uman și al mediului. Preocuparea principală este protejarea și restaurarea mediului în beneficiul tuturor ființelor din comunitatea vieții.

Scopul construcției și dezvoltării acestor proiecte energetice este de a elibera ființele umane de munca grea inutilă. Pentru realizarea acestei societăți, vom avea nevoie să automatizăm majoritatea meseriilor cât mai repede posibil.

Valorificarea Golfului Stream

Structurile subacvatice schimbă cursul unei porțiuni din debitul Curentului Golfului și al altor curenți prin turbine pentru a genera energie electrică curată.

Turbinele se rotesc încet și vor avea separatoare centrifugale și deflectoare pentru a nu dăuna vieții marine.

Barajul Strâmtorii Bering

O dezvoltare majoră de viitor ar putea fi construirea unui pod sau tunel care să traverseze Strâmtoarea Bering.

Funcția principală a acestei construcții ar fi generarea energiei electrice și integrarea de facilități pentru colectarea și prelucrarea produselor marine.

Deasupra și dedesubtul suprafeței oceanului, ar fi tunele pentru transportul pasagerilor și materialelor. Conducte ar putea transporta apă proaspătă provenită din topirea ghețarilor către alte părți ale lumii.

Această structură ar fi nu numai o legătură fizică între continente, dar ar putea servi de asemenea ca o cale pentru schimburi sociale și culturale.

Uzine Energetice Geotermale

Energia geotermală, cu tehnologii de conversie îmbunătățite, ar putea adopta un rol predominant în reducerea amenințării încălzirii globale.

Ușor disponibilă în multe regiuni ale lumii, această sursă ar putea asigura energie curată pentru mii de ani în viitor.

Oraşe care gândesc