Omul devine ceea ce gândește

Am privit în jurul meu, în lume, și am văzut că aceasta este umbrită de tristețe și mistuită de focurile aprige ale suferinței. Și atunci am căutat cauza. Am căutat de jur împrejurul meu, dar nu am găsit-o; am căutat în cărți, dar nu am găsit-o; am căutat înlăuntrul meu, și acolo am găsit atât cauza, cât și natura autorealizată a acelei cauze. Am căutat din nou, mai adânc, și am găsit remediul. Am găsit o Lege, legea iubirii; o viață, viața conformării la acea Lege; un Adevăr, Adevărul unei minți stăpânite și a unei inimi obediente.

Și am visat să scriu cărți care să-i ajute pe oameni, bărbați sau femei, bogați sau săraci, educați sau needucați, cu experiență de viață sau nu, să găsească înlăuntrul lor sursa succesului, fericirii, împlinirii, adevărului fără margini. Iar visul acesta mi-a rămas, și în cele din urmă s-a materializat; iar acum trimit în lume aceste cărți, într-o misiune de vindecare și binecuvântare, știind că nu vor pregeta să ajungă în casele și inimile celor care le așteaptă și sunt pregătiți să le primească. 

-James Allen-

Mintea e Stăpânul atotputernic ce modelează şi plămădește,

Iar Omul este Mintea, și el veșnic folosește

Unealta Gândirii cu care, sculptând tot ce voiește,

Mii de bucurii și mii de nenorociri zămislește:

El gândește în taină şi ceva se împlinește:

Mediul nu-i decât oglinda în care se privește. 

Acest mic volum (rezultatul meditaţiei şi al experienţei) nu este conceput ca un tratat istovitor asupra subiectului despre care s-a scris atât, cel al puterii gândului. El este mai degrabă sugestiv decât explicativ, obiectivul lui fiind să îi stimuleze pe bărbaţi şi pe femei întru descoperirea şi perceperea adevărului că

„Ei înşişi sunt propriii lor creatori”

prin virtutea gândurilor pe care le aleg şi le încurajează; că mintea este stăpânul care urzeşte deopotrivă veşmântul interior al caracterului şi pe cel exterior, al circumstanţei, şi că, aşa cum până acum au urzit în ignoranţă şi durere, de acum pot urzi în iluminare şi fericire.

Ca ființă a puterii, inteligenței și iubirii și ca suveran al propriilor sale gânduri, omul deţine cheia fiecărei situații şi poartă în el acel agent al transformării și regenerării prin care poate face din sine ceea ce vrea. 

Aforismul „Cum gândeşte omul în inima lui, aşa este el”, nu numai că include întreaga fiinţă a omului, ci este atât de cuprinzător încât se extinde asupra fiecărei stări şi circumstanţe a vieţii sale. Un om este literalmente ceea ce gândeşte, caracterul lui fiind suma tuturor gândurilor sale.

Aşa cum planta izvorăşte din, şi nu poate exista fără, sămânţă, la fel, fiecare act al omului izvorăşte din seminţele ascunse ale gândirii şi nu ar fi putut apărea fără ele. Acest lucru se aplică deopotrivă pentru acele acte numite „spontane” şi „nepremeditate”, cât şi pentru cele înfăptuite în mod deliberat. Actul este înflorirea gândirii, iar bucuria şi suferinţa sunt roadele sale; astfel strânge omul roadele dulci şi amare ale gospodăriei lui.

Gândirea A făcut din noi ceea ce suntem,

Prin gândire am fost modelați și făuriți.

Dacă omul Nutrește gânduri rele,

Durerea vine după el, Așa cum roata vine după vită, la căruță…

Dar dacă omul stăruie în gânduri pure,

Veselia îl urmează Ca propria-i umbră – negreșit.

Omul este produsul unei legi, şi nu o creaţie artificială, iar cauza şi efectul sunt la fel de absolute şi de imuabile pe tărâmul ascuns al gândirii, ca şi în lumea lucrurilor vizibile şi materiale. Un caracter nobil, divin nu ţine de privilegiu sau de șansă, ci este rezultatul natural al efortului susţinut de a gândi corect, efectul asocierii îndelung preţuite cu gândurile de natură divină. Prin acelaşi proces, un caracter josnic şi sălbatic este rezultatul adăpostirii permanente a gândurilor abjecte.

Tu ești stăpânul propriului destin 

Omul fiinţează sau se desfiinţează singur. În atelierul gândirii, el făureşte armele cu care se distruge pe sine. Tot el creează şi uneltele cu care îşi construieşte pentru sine palatele cereşti ale bucuriei şi puterii şi păcii. Omul se înalță la perfecţiunea divină prin alegerea corectă şi aplicarea cu justețe a gândirii. Prin abuz şi aplicare greşită a gândirii, coboară sub nivelul animalului. Între aceste două extreme se află toate gradele caracterului, iar omul este creatorul şi stăpânul lor. 

Dintre toate frumoasele adevăruri privitoare la suflet, care au fost restabilite şi aduse la lumină în această epocă, niciunul nu este mai îmbucurător sau mai încărcat de promisiune divină şi încredere decât acesta – adevărul că omul este stăpânul gândirii, modelatorul caracterului, creatorul şi sculptorul condiţiei, al mediului şi al destinului. 

Ca fiinţă a puterii, inteligenţei şi iubirii şi ca suveran al propriilor sale gânduri, omul deţine cheia fiecărei situaţii şi poartă în el acel agent al transformării şi regenerării prin care poate face din sine ceea ce vrea.

Omul este întotdeauna stăpânul, chiar şi în cea mai profundă stare a sa de slăbiciune şi abandon. Dar, în slăbiciunea şi degradarea sa, el este un stăpân nesăbuit, care îşi conduce greşit „gospodăria”. Când începe să reflecteze asupra condiţiei sale şi să caute sârguincios legea pe care este întemeiată fiinţa lui, devine stăpânul înțelept, dirijându-şi inteligent energiile şi îndreptându-şi gândurile spre lucruri folositoare. Aşa este stăpânul conştient, iar omul poate deveni astfel doar descoperind în el însuşi legile gândirii. Această descoperire este în totalitate o chestiune de sârguinţă, de autoanaliză şi de experienţă.

Caută și vei găsi 

Numai căutând şi săpând îndelung se obţin aur şi diamante, iar omul poate găsi orice adevăr legat de fiinţa sa, dacă va săpa adânc în mina sufletului său. Poate demonstra fără putință de tăgadă că este creatorul propriului său caracter, sculptorul vieţii sale şi constructorul destinului său, dacă îşi supraveghează, îşi controlează şi îşi schimbă gândurile, urmărind efectele acestora asupra sa, asupra altora şi asupra vieţii şi circumstanţelor sale, făcând legătura dintre cauză şi efect prin practică şi investigaţie perseverente. Şi folosind fiecare experienţă de care dispune, chiar şi cea mai banală întâmplare de zi cu zi, ca mijloc de obţinere a acelei cunoaşteri de sine care înseamnă înţelegere, înţelepciune, putere. În această direcţie se regăseşte legea absolută potrivit căreia „cel ce caută găseşte; şi celui care bate i se va deschide” (Evanghelia după Luca 11, 10). Căci numai cu răbdare, practică şi stăruință neîncetată poate un om să intre pe uşa templului cunoaşterii.

Voința omului, forța de nevăzut,

Ce dintr-un suflet nemuritor s-a născut,

Orice țel îl va atinge negreșit

Nu-i stau în cale nici ziduri de granit.

Mintea omului poate fi asemănată cu o grădină care poate fi cultivată inteligent sau lăsată să cadă în paragină; dar fie cultivată, fie neglijată, ea trebuie să dea, și va da, roade. Dacă în pământ nu se plantează seminţe folositoare, atunci vor cădea o mulțime de seminţe nefolositoare, de buruieni, care vor continua să se înmulţească.

Întocmai cum un grădinar îşi cultivă bucata de pământ, curățând-o de buruieni şi crescând florile şi fructele de care are nevoie, la fel omul îşi poate îngriji grădina minţii, curățând ca pe buruieni toate gândurile greşite, nefolositoare şi impure, şi cultivând întru perfecțiune florile şi fructele gândurilor drepte, folositoare şi pure. Urmând acest proces, omul descoperă mai devreme sau mai târziu că este maestrul grădinar al sufletului său, conducătorul propriei vieţi. De asemenea, descoperă în el însuşi defectele gândirii şi înţelege, cu acuratețe crescândă, cum forţele gândirii şi elementele mentale operează în formarea caracterului, circumstanţelor şi destinului.

Gândirea şi caracterul sunt una şi, întrucât caracterul se poate manifesta şi descoperi numai prin intermediul circumstanţei şi al mediului, condiţiile exterioare ale vieţii unei persoane se vor afla întotdeauna într-o legătură armonioasă cu starea sa interioară. Ceea ce nu vrea să însemne că circumstanţele de care are parte un om, în orice moment, reprezintă un indiciu al întregului său caracter, ci doar că acele circumstanţe se află într-o legătură atât de intimă cu un element vital al gândirii, aflat în el însuşi, încât, deocamdată, sunt indispensabile pentru dezvoltarea lui.

Fiecare om este acolo unde este prin legea fiinţei sale; gândurile pe care le-a clădit în caracterul său l-au dus acolo, iar în rânduiala vieţii sale nu există niciun element de șansă, ci totul este rezultatul unei legi care nu poate da greş. Acest lucru este la fel de adevărat în cazul celor care se simt „în dizarmonie” cu mediul lor, ca şi în cazul celor care sunt mulţumiţi de el.

Circumstanțele se dezvoltă din gânduri

Ca fiinţă progresivă și evolutivă, omul este acolo unde este pentru a învăţa că se poate dezvolta; şi, pe măsură ce el învaţă lecţia spirituală pe care orice circumstanţă i-o oferă, aceasta trece şi face loc altor circumstanţe.

Omul este afectat de circumstanţe câtă vreme crede despre sine că este produsul condiţiilor exterioare, dar când înțelege că este o putere creatoare şi că poate comanda el însuşi asupra pământului ascuns şi seminţelor fiinţei sale din care se dezvoltă circumstanţele, atunci devine stăpânul de drept al propriei persoane.

Că circumstanțele se dezvoltă din gândire, aceasta o știe orice om care a practicat, pentru orice perioadă de timp, autocontrolul şi purificarea de sine, căci el va fi observat că schimbarea circumstanțelor sale a fost în raport exact cu schimbarea stării lui mentale. La fel de adevărat este că, atunci când un om se dedică sârguincios remedierii defectelor sale de caracter şi face progrese rapide şi marcante, trece cu iuțeală printr-o succesiune de vicisitudini.

Sufletul atrage ceea ce nutreşte în taină; ceea ce iubeşte, precum şi lucrurile de care se teme; ajunge la înălţimea aspiraţiilor pe care le prețuiește; cade la nivelul dorinţelor lui nedomolite, iar circumstanţele sunt mijloacele prin care sufletul primeşte ce îi este propriu.

Fiecare sămânţă de gând semănată sau lăsată să cadă în minte şi să prindă rădăcini acolo înflorește mai devreme sau mai târziu sub forma acţiunii, purtând propriul rod al oportunității şi circumstanței. Gândurile bune poartă roade bune, gândurile rele poartă roade rele.

Lumea exterioară a circumstanţelor se modelează după lumea interioară a gândirii, iar condiţiile exterioare, atât cele plăcute, cât şi cele neplăcute, sunt factori care lucrează pentru binele suprem al individului. Culegându-şi propria recoltă, omul învaţă deopotrivă despre suferinţă şi despre fericire.

Urmând cele mai lăuntrice dorinţe, aspiraţii și gânduri, de care singur își îngăduie să fie dominat (alergând după focurile rătăcitoare ale unor fantezii impure sau mergând neabătut pe calea strădaniei puternice şi superioare), omul obține în cele din urmă roadele lor pârguite în condiţiile exterioare ale vieţii sale. Legile dezvoltării şi adaptării înving pretutindeni.

Justiția e dreaptă 

Un om nu ajunge la azil sau la închisoare prin tirania sorţii sau a circumstanţei, ci mergând pe calea gândurilor abjecte şi a dorinţelor josnice. La fel, un om cu mintea pură nu ajunge dintr-odată să comită o crimă doar sub presiunea unei simple forţe exterioare; gândul criminal a fost îndelung întreținut în adâncul inimii lui, iar ceasul oportunității i-a dezvăluit puterea acumulată. Circumstanţa nu îl face pe om; îi dezvăluie lui însuși cine este. Nu pot exista astfel condiţii care să te facă să cazi pradă viciului şi suferinţelor pe care acesta le aduce cu sine, în afară de înclinaţiile vicioase, sau să te ridice la virtute şi la fericirea pură a acesteia fără cultivarea continuă a aspiraţiilor virtuoase; şi, prin urmare, omul, ca suveran şi stăpân al gândirii, este propriul său creator, modelatorul şi artizanul mediului.

Chiar și la naştere, sufletul vine din el însuși şi, cu fiecare pas al pelerinajului său pământesc, atrage acele combinaţii de condiţii care îl dezvăluie lui însuşi, acestea fiind reflexii ale propriei lui purităţi şi impurităţi, puteri şi slăbiciuni.

Oamenii nu atrag ce vor, ci ceea ce sunt. Capriciile, fanteziile şi ambiţiile le sunt obstrucţionate la fiecare pas, dar gândurile şi dorinţele cele mai lăuntrice le sunt alimentate de propria lor hrană, fie ea stricată sau curată. Omul nu se poate încătuşa decât singur; gândul şi acţiunea sunt temnicerii Sorţii – dacă sunt josnice, întemniţează; dar sunt şi îngerii Libertăţii – dacă sunt nobile, eliberează. Omul nu primește lucrurile pe care le doreşte şi pentru care se roagă, ci pe acelea pe care le câştigă în mod cinstit. Dorinţele şi rugăciunile lui își găsesc împlinirea și își primesc răspunsul numai atunci când se armonizează cu gândurile şi acţiunile lui.

Aşadar, în lumina acestui adevăr, ce înseamnă „a lupta împotriva circumstanţelor”? Înseamnă că omul se revoltă în permanență împotriva unui efect din afară, în timp ce îi hrăneşte şi îi păstrează cauza în propria inimă. Acea cauză poate lua forma unui viciu conştient sau a unei slăbiciuni inconştiente; orice ar fi însă, întârzie eforturile celui care le posedă şi, astfel, cere cu insistenţă un remediu.

Oamenii sunt nerăbdători să-și schimbe în bine circumstanțele, dar nu sunt dispuși să se schimbe pe ei înşişi în bine; ca urmare, rămân limitaţi. Omul care nu se dă înapoi de la autocrucificare nu poate da niciodată greș în a-și împlini țelul pe care inima lui şi l-a propus. Acest lucru este valabil în aceeaşi măsură atât pentru bunurile pământeşti, cât şi pentru cele cereşti. Chiar şi omul al cărui unic scop este acela de a strânge avere trebuie să fie pregătit să facă mari sacrificii personale înainte de a-și împlini scopul; şi cât de mari trebuie să fie cele făcute de omul care vrea să îşi întemeieze o viaţă stabilă și așezată?

Este pe placul vanității umane să creadă că omul suferă din pricina propriei virtuţi; dar abia când omul şi-a extirpat din suflet orice gând bolnav, amar, impur, se poate afla în situația de a şti şi de a declara că suferinţele lui sunt rezultatul însușirilor lui bune, şi nu al celor rele; şi, pe drumul spre perfecţiunea supremă, deşi cu mult înainte de a o atinge, va fi găsit, lucrând în mintea şi în viaţa lui, marea lege care este absolut dreaptă şi care, prin urmare, nu poate da binele pe rău şi nici răul pe bine. Înzestrat cu o astfel de cunoaştere, va şti atunci, privind retrospectiv la ignoranţa şi orbirea lui din trecut, că viaţa este şi a fost mereu corect rânduită şi că toate experienţele lui trecute, bune şi rele, au fost rezultatul echitabil al sinelui său în evoluție, dar neevoluat.

Ești ceea ce gândești 

Gândurile şi acţiunile bune nu pot produce niciodată rezultate rele; gândurile şi acţiunile rele nu pot produce niciodată rezultate bune. Aceasta nu înseamnă altceva decât să spui că din porumb nu poate ieşi decât porumb şi din urzici, doar urzici. Oamenii înţeleg legea aceasta în lumea naturală şi lucrează cu ea; dar puţini o înţeleg în lumea mentală şi morală (deşi funcționarea ei acolo este la fel de simplă şi de imuabilă) şi, ca urmare, nu acționează în acord cu ea.

Suferinţa este întotdeauna efectul gândirii greșite îndreptate într-o anumită direcţie. Este un semn al faptului că individul nu este în armonie cu el însuşi, cu legea fiinţei sale. Folosul unic și suprem al suferinţei este acela de a purifica, de a arde tot ce este inutil şi impur. Suferinţa încetează pentru cel care este pur. Nu ar avea niciun rost să arzi aurul sub flacără după ce a fost îndepărtată zgura, iar o fiinţă perfect pură şi iluminată nu poate suferi.

Circumstanţele pe care omul le întâmpină cu suferinţă sunt rezultatul propriei sale dizarmonii mentale. Circumstanţele pe care omul le întâmpină cu binecuvântare sunt rezultatul armoniei lui mentale. Binecuvântarea, nu posesiunile materiale, reprezintă măsura gândirii corecte; nefericirea, nu lipsa posesiunilor materiale, reprezintă măsura gândirii greșite. Un om poate fi blestemat şi bogat; poate fi binecuvântat şi sărac. Binecuvântarea şi bogăţiile se găsesc laolaltă numai când bogăţiile sunt folosite corect şi cu înţelepciune. Iar săracul se cufundă în nefericire numai când îşi consideră soarta drept o povară impusă pe nedrept.

Sărăcia şi dedarea la plăceri sunt cele două extreme ale nefericirii. Ambele sunt la fel de nenaturale şi reprezintă rezultatul tulburării mentale.

Un om nu se află în starea potrivită decât atunci când este o fiinţă fericită, sănătoasă şi prosperă; iar fericirea, sănătatea şi prosperitatea reprezintă rezultatul unei adaptări armonioase a lumii interioare a omului la cea exterioară şi la mediu.

Descoperă-ți puterile lăuntrice 

Un om începe să fie om numai atunci când încetează să se plângă şi să profereze injurii, şi când începe să caute dreptatea ascunsă care îi conduce viaţa. Şi îşi adaptează mintea la acel factor conducător, încetează să îi acuze pe alţii că sunt cauza stării sale şi se clădeşte pe sine însuşi din gânduri puternice şi nobile; încetează să dea cu piciorul circumstanţelor, începând, în schimb, să le folosească drept ajutoare către un progres personal mai rapid şi drept mijloace de descoperire a puterilor şi posibilităţilor ascunse înlăuntrul său.

Legea, nu confuzia, este principiul călăuzitor în univers; dreptatea, nu nedreptatea, este sufletul şi esenţa vieţii. Corectitudinea, nu corupţia, este forţa modelatoare și motrice în guvernarea spirituală a lumii. Aşa stând lucrurile, omul nu trebuie decât să se îndrepte pe sine, pentru a afla că universul este drept. Iar în timpul acestui proces de îndreptare a sa, va descoperi că, pe măsură ce el îşi schimbă gândurile faţă de lucruri şi faţă de ceilalţi oameni, lucrurile şi ceilalţi oameni se vor schimba faţă de el.

Dovada acestui adevăr este în fiecare persoană şi, prin urmare, se pretează cu ușurință la investigație, prin introspecţie sistematică şi autoanaliză. Dacă un om îşi schimbă radical gândurile, va fi uluit de transformarea rapidă pe care acest lucru o va produce asupra condiţiilor materiale ale vieţii sale.

Urmările gândurilor necurate 

Oamenii îşi imaginează că gândul poate fi ţinut secret, dar nu este așa. El se cristalizează rapid în obicei, iar obiceiul se solidifică în circumstanţă.

Gândurile animalice se cristalizează în obiceiul beției şi cel al plăcerilor trupeşti, care se solidifică în circumstanţele lipsurilor şi ale bolii.

Gândurile impure de orice fel se cristalizează în obiceiuri care vlăguiesc şi dezorientează, acestea solidificându-se în circumstanţe tulburătoare şi ostile.

Gândurile dominate de frică, îndoială şi indecizie se cristalizează în obiceiuri caracteristice oamenilor slabi, lipsiţi de bărbăţie şi nehotărâţi, care se solidifică în circumstanţe marcate de eşec, sărăcie şi dependenţă sclavagistă.

Gândurile dominate de lene se cristalizează în obiceiuri de slăbiciune, cum sunt mizeria şi necinstea, care se solidifică în circumstanţe ale nebuniei şi cerşetoriei.

Gândurile dominate de ură şi osândă se cristalizează în obiceiuri ale acuzării şi violenţei, care se solidifică în circumstanţe ale vătămării şi persecutării.

Gândurile egoiste de toate felurile se cristalizează în obiceiurile căutării de sine, care se solidifică în circumstanţe chinuitoare.

Urmările gândurilor frumoase 

Pe de altă parte, gândurile frumoase, de toate felurile, se cristalizează în obiceiuri ale grației şi bunătăţii, care se solidifică în circumstanţe plăcute şi voioase.

Gândurile pure se cristalizează în obiceiuri ale cumpătării şi autocontrolului, care se solidifică în circumstanţe ale liniştii şi păcii.

Gândurile pline de curaj, încredere în sine şi hotărâre se cristalizează în obiceiuri bărbăteşti, care se solidifică în circumstanţe ale succesului, abundenţei şi libertății.

Gândurile pline de energie se cristalizează în obiceiuri de curăţenie şi muncă sârguincioasă, care se solidifică în circumstanţe agreabile.

Gândurile blânde şi iertătoare se cristalizează în obiceiuri ale blândeții, care se solidifică în circumstanţe ale protecției şi statorniciei.

Gândurile iubitoare şi altruiste se solidifică în circumstanţe ale prosperității durabile și bogățiilor adevărate.

Gândurile îți vor modela circumstanțele 

Dacă se persistă într-un anumit curs al gândirii, fie el bun sau rău, acesta va produce în mod cert rezultate asupra caracterului şi circumstanţelor. Omul nu îşi poate alege în mod direct circumstanţele, dar poate să-și aleagă gândurile şi, astfel, în mod indirect, dar totuşi sigur, să-și modeleze circumstanţele. Natura ajută orice om gratificându-i gândurile pe care acesta le încurajează cel mai mult, şi se ivesc oportunități care vor aduce cel mai repede la suprafaţă atât gândurile bune, cât şi pe cele rele.

Să îşi oprească omul gândurile păcătoase, şi întreaga lume se va îmblânzi faţă de el şi va fi gata să îl ajute. Să renunţe la gândurile becisnice și bolnăvicioase, şi oportunitățile vor izvorî de pretutindeni pentru a-l ajuta în hotărârile sale ferme. Să încurajeze gândurile bune şi nicio soartă grea nu îl va ţine legat în nefericire şi ruşine. Lumea este caleidoscopul tău, şi combinaţiile variate de culori pe care ţi le prezintă, cu fiecare clipă ce trece, sunt imaginile splendid ajustate ale gândurilor tale aflate în permanentă mișcare.

Așa încât vei fi precum vei fi,

Căci eșecul își va găsi falsa mulțumire 

În acel sărman cuvânt, „împrejurare″, 

Dar spiritul îl va disprețui și liber se va simți. 

Timpul îl va stăpâni, spațiul îl va cuceri; 

Și va supune Șansa, înfumuratul șarlatan, 

Și va porunci tiranului pe nume Circumstanță 

Neîncoronat, ținând locul servitorului. 

Voința omului, forța de nevăzut, 

Ce dintr-un suflet nemuritor s-a născut, 

Orice țel îl va atinge negreșit 

Nu-i stau în cale nici ziduri de granit.

Nu fi nerăbdător în amânări,

Ci așteaptă ca unul ce înțelege; 

Când spiritul se va înălța și porunci,

Zeii negreșit vor auzi.

Corpul este un instrument delicat şi plastic, care răspunde rapid la gândurile de care este impresionat, iar obiceiurile de gândire îşi vor produce propriile efecte, bune sau rele, asupra lui.

Corpul este servitorul minţii. El se supune operaţiunilor minţii, fie că acestea sunt alese în mod deliberat sau exprimate automat. La porunca gândurilor nelegiuite, corpul se cufundă iute în boală şi ruină; la ordinul gândurilor vesele şi frumoase, se înveşmântează în tinereţe şi frumuseţe.

Boala şi sănătatea, asemenea circumstanţelor, îşi au rădăcina în gândire. Gândurile bolnăvicioase se vor exprima printr-un corp bolnav. Se ştie că gândurile dominate de frică omoară un om la fel de nepregetat ca un glonţ şi ucid fără încetare mii de oameni, la fel de sigur, deşi nu atât de rapid. Oamenii care trăiesc cu frica de boală sunt cei care se vor îmbolnăvi. Neliniştea slăbeşte repede întregul corp şi lasă deschisă uşa în faţa bolii; în vreme ce gândurile impure, chiar dacă nu vor avea consecințe fizice, vor zdruncina curând sistemul nervos.

Gândurile puternice, pure şi fericite clădesc corpul, făcându-l viguros şi graţios. Corpul este un instrument delicat şi plastic, care răspunde rapid la gândurile de care este impresionat, iar obiceiurile de gândire îşi vor produce propriile efecte, bune sau rele, asupra lui.

Oamenii vor avea în continuare sânge impur şi otrăvit cât timp propagă gânduri necurate. Dintr-o inimă curată provin o viaţă curată şi un corp curat. Dintr-o minte întinată nu poate rezulta decât o viaţă întinată şi un corp viciat. Gândul este sursa acţiunii, vieţii şi manifestării; purifică izvorul, şi totul va fi pur. 

Schimbarea regimului alimentar nu-l va ajuta pe omul care nu îşi va schimba gândurile.

Când un om îşi purifică gândurile, nu mai doreşte mâncare impură. 

Gândurile curate au ca rezultat obiceiuri curate. Aşa-numitul sfânt care nu îşi spală corpul nu este un sfânt. Cel care şi-a întărit şi şi-a purificat gândurile nu are nevoie să se gândească la cel răuvoitor. 

Mintea îți influențează sănătatea 

Dacă vrei să îţi perfecţionezi corpul, păzeşte-ţi mintea. Dacă vrei să îţi reînnoiești corpul, înfrumuseţează-ţi mintea. Gândurile pline de răutate, invidie, dezamăgire și disperare privează corpul de sănătatea şi graţia lui. O figură posacă nu este rezultatul întâmplării, ci al gândurilor posace. Ridurile care urâţesc apar ca urmare a nesăbuinţei, pasiunii, mândriei.

Cunosc o femeie de nouăzeci şi şase de ani care are chipul strălucitor şi inocent al unei fetișcane. Cunosc un bărbat care mai are mult până la vârsta de mijloc, al cărui chip este brăzdat de linii dizarmonioase. În primul caz avem de-a face cu rezultatul unei dispoziții plăcute şi luminoase; al doilea este consecinţa patimii şi nemulţumirii.

Aşa cum nu poţi avea o locuinţă plăcută şi salubră dacă nu laşi aerul şi lumina soarelui să pătrundă liber în camerele tale, la fel, un corp puternic şi o înfăţişare luminoasă, fericită sau senină se pot obține doar după ce ai lăsat să îţi intre libere în minte gânduri de bucurie, bunăvoinţă şi serenitate.

Pe chipurile vârstnicilor sunt riduri produse de compasiune, altele de gânduri puternice şi pure, iar altele sunt cioplite de patimă; cine nu le poate distinge? Pentru cei care au trăit drept, bătrâneţea este calmă, liniștită şi delicată, ca un apus de soare. Am văzut de curând un filosof pe patul de moarte. Nu era bătrân decât în ani. A murit la fel de plăcut şi de liniştit cum a trăit.

Nu există niciun medic asemenea gândului voios, pentru a alunga suferinţele corpului; nu există alinare pe care s-o compari cu bunăvoinţa, când e vorbărie să împrăștii umbrele mâhnirii şi durerii. A trăi mereu cu gânduri pline de rea-voinţă, cinism, suspiciune şi invidie înseamnă a fi închis într-o celulă de temniţă, făcută de tine însuţi. Dar a avea gânduri bune faţă de toţi, a fi vesel cu toţi, a învăţa cu răbdare să afli binele în toţi – astfel de gânduri altruiste sunt adevăratele porţi ale raiului; şi a nutri zi de zi gânduri paşnice faţă de orice făptură îi aduce posesorului lor linişte din plin.

Cel care a învins îndoiala şi frica a învins eşecul. Fiecare gând al său este aliat cu puterea, şi toate dificultăţile sunt întâmpinate şi depăşite cu vitejie.

Până când gândul nu este legat de scop, nu există înfăptuire inteligentă. Pentru cei mai mulți oameni, corabia gândului este lăsată să plutească „în derivă” pe oceanul vieţii. Lipsa de ţel este un viciu, iar o astfel de derivă nu trebuie să persiste pentru cel care vrea să se țină departe de catastrofă şi distrugere.

Cei care nu au un scop central în viaţa lor cad pradă cu uşurinţă grijilor mărunte, temerilor, necazurilor şi autocompătimirii, toate acestea fiind indicii ale slăbiciunii, care duc – la fel de sigur ca păcatele asumate în mod deliberat (chiar dacă pe o cale diferită) – la eşec, nefericire şi pierdere, căci slăbiciunea nu poate persista într-un univers a cărui evoluţie se bazează pe putere.

Omul trebuie să conceapă un scop legitim în inima sa şi să pornească spre înfăptuirea lui. Trebuie să facă din acest scop punctul centralizator al gândurilor lui. El poate lua forma unui ideal spiritual sau poate fi un obiectiv mundan, potrivit firii omului în acel moment.

Oricare ar fi, omul trebuie să îşi concentreze forţele gândului asupra obiectivului pe care şi l-a stabilit. Trebuie să facă din acest scop datoria lui supremă şi trebuie să se consacre atingerii lui, fără să permită gândurilor să se rătăcească în capricii efemere, dorinţe şi fantezii. Aceasta este calea regală către autocontrol şi adevărata concentrare a gândului. Chiar dacă dă greș iar și iar în a-și înfăptui scopul – aşa cum trebuie, până când este depăşită slăbiciunea –, tăria de caracter câştigată va fi măsura adevăratului său succes, şi aceasta va constitui un nou punct de plecare pentru puterea şi triumful viitoare.

Cei care nu sunt pregătiţi pentru atingerea unui scop înalt trebuie să îşi fixeze gândurile asupra îndeplinirii fără greşeală a datoriei lor, indiferent cât de insignifiantă ar putea părea sarcina lor. Numai în acest mod pot fi adunate şi concentrate gândurile şi pot fi dezvoltate hotărârea şi energia. Odată făcut acest lucru, nu există nimic care să nu poată fi înfăptuit. 

Puterea crește odată cu scopul 

Cel mai slab suflet care îşi cunoaşte propria slăbiciune şi crede acest adevăr – cum că puterea poate fi dezvoltată numai prin efort şi practică – va începe imediat, crezând astfel, să se străduiască. Şi sporindu-și eforturile, răbdarea și puterea, nu va înceta niciodată să se dezvolte şi, în cele din urmă, va căpăta o putere divină. La fel cum omul slab din punct de vedere fizic se poate întări antrenându-se cu grijă şi răbdare, cel care nutreşte gânduri de slăbiciune ș-i le poate întări exersând gândirea corectă.

A alunga lipsa de scop şi slăbiciunea şi a începe să gândeşti cu scop înseamnă a intra în rândurile celor puternici, care nu înţeleg prin eşec altceva decât una dintre căile spre realizare.

Cei care fac ca toate condiţiile să îi slujească şi care cred cu tărie, încearcă fără frică şi înfăptuiesc cu măiestrie.

După ce și-a conceput scopul, omul trebuie să stabilească mental o cale dreaptă către realizarea acestuia, fără să se uite nici în stânga, nici în dreapta. Îndoielile şi temerile trebuie eliminate cu rigurozitate. Acestea sunt elemente distrugătoare, care întrerup linia dreaptă a efortului, făcând-o strâmbă, ineficientă, inutilă. Gândurile pline de îndoială şi frică nu pot înfăptui niciodată nimic. Ele duc întotdeauna la eşec.

Scopul, energia, puterea de a înfăptui şi toate gândurile puternice încetează atunci când se strecoară îndoiala şi frica. 

Scapă de îndoială și de frică 

Voinţa de înfăptuire izvorăște din cunoaşterea faptului că putem înfăptui. Îndoiala şi frica sunt marii inamici ai cunoaşterii, iar cel care le încurajează, care nu le ucide, îşi pune singur piedică la fiecare pas. 

Cel care a învins îndoiala şi frica a învins eşecul. Fiecare gând al său este aliat cu puterea, şi toate dificultăţile sunt întâmpinate şi depăşite cu vitejie. Scopurile lui sunt plantate după sezon şi înfloresc şi dau roade care nu cad prematur pe pământ.

Gândul aliat fără teamă cu scopul devine forţă creatoare. Cel care ştie aceasta este pregătit să devină ceva superior şi mai puternic decât un mănunchi de gânduri şovăielnice şi de senzaţii schimbătoare. Cel care face aceasta a devenit mânuitorul conştient şi inteligent al puterilor lui mentale.

Toate realizările, fie că au loc în afaceri, în plan intelectual sau spiritual, reprezintă rezultatul gândirii direcţionate precis, sunt guvernate de aceeași lege şi decurg din aceeaşi metodă. Singura diferenţă stă în obiectul realizării.

Tot ce realizează un om şi tot ce nu reuşeşte să realizeze reprezintă rezultatul direct al propriilor sale gânduri. Într-un univers ordonat în mod just, în care pierderea echilibrului ar însemna distrugere totală, responsabilitatea individuală trebuie să fie absolută. Slăbiciunea şi puterea omului, puritatea şi impuritatea, îi aparţin lui, şi niciunui alt om. Sunt create de el însuși, și nu de altul; şi pot fi schimbate numai de el însuşi, niciodată de altul. Condiţia lui este tot a lui, şi nu a altui om. Suferinţele şi fericirea lui evoluează dinlăuntrul său. Cum gândeşte, aşa este; cum continuă să gândească, aşa rămâne.

Un om puternic nu îl poate ajuta pe unul mai slab decât dacă cel mai slab este dornic să fie ajutat. Şi chiar şi atunci, omul slab trebuie să devină puternic prin el însuşi. Trebuie, prin propriile sale eforturi, să dezvolte puterea pe care o admiră la altul. Nimic, în afară de el însuşi, nu îi poate schimba condiţia. 

Era o obişnuință ca oamenii să gândească şi să spună: „Mulţi oameni sunt sclavi, pentru că unul este opresor; să îl urâm pe opresor!” Există însă printre câţiva o tendinţă în creștere de a inversa această judecată şi de a spune: „Un om este opresor, pentru că mulţi sunt scalvi; să îi dispreţuim pe sclavi.” 

Adevărul este că opresorul şi sclavii cooperează fără să o ştie şi, deşi par să îşi facă rău reciproc, în realitate, îşi fac rău lor înşile. O cunoaştere perfectă percepe acţiunea legii în slăbiciunea celor oprimaţi şi puterea aplicată greşit a opresorului. O dragoste perfectă, văzând suferinţa pe care o atrag după sine ambele stări, nu o condamnă pe niciuna; o compasiune perfectă îl îmbrățișează atât pe opresor, cât şi pe oprimat. Cel care a învins slăbiciunea şi a alungat toate gândurile egoiste nu aparţine nici opresorului, nici oprimaţilor. El este liber.

Omul se poate ridica, poate învinge şi realiza ceva doar înălţându-şi gândurile. Poate rămâne slab, abject şi mizerabil numai refuzând să îşi înalţe gândurile.

Nu există progres fără sacrificiu 

Înainte ca omul să poată realiza ceva, chiar şi în ceea ce priveşte lucrurile mundane, trebuie să îşi ridice gândurile deasupra satisfacerii poftelor animalice, specifice sclavilor. Pentru a reuşi, nu este nevoie să renunţe la întreaga animalitate şi la întreg egoismul, dar cel puţin o parte din acestea trebuie sacrificate. Un om al cărui prim gând se îndreaptă spre plăcerile animalice nu poate nici să gândească limpede, nici să plănuiască metodic. El nu ar putea să îşi descopere şi să îşi dezvolte resursele latente şi ar eşua în orice ar întreprinde. Cum nu a început să îşi controleze gândurile cu bărbăţie, nu se află în situația de a-şi controla treburile şi de a-şi asuma responsabilităţi serioase. Nu este în măsură să acţioneze independent şi să se descurce singur. Este însă limitat numai de gândurile pe care le alege.

Nici progresul, nici realizarea nu sunt posibile fără sacrificiu, iar succesul mundan al omului va fi pe măsura sacrificării gândurilor animalice confuze, a fixării minţii asupra progresului planurilor sale şi a întăririi hotărârii şi încrederii în sine. Cu cât îşi înalţă mai mult gândurile, cu atât mai mare va fi succesul lui şi cu atât mai binecuvântate şi durabile vor fi realizările lui.

Universul nu îi favorizează pe cei lacomi, necinstiţi, vicioşi, deşi, privind lucrurile doar la suprafaţă, uneori așa pare. Îi ajută pe cei cinstiţi, generoși şi virtuoşi. Toţi marii învăţători din toate timpurile au afirmat acest lucru în diferite moduri, iar pentru a o dovedi şi pentru a o şti, omul nu trebuie decât să persevereze în a deveni din ce în ce mai virtuos, înălţându-şi gândurile.

Cazi sau te ridici ca urmare a gândurilor tale

Realizările intelectuale sunt rezultatul gândului dedicat căutării cunoaşterii sau a frumosului şi adevărului în natură. Astfel de realizări pot fi, uneori, legate de vanitate şi ambiţie, dar nu reprezintă consecinţa acestor caracteristici. Ele constituie efectul efortului îndelungat şi neobosit, şi al gândurilor pure şi altruiste.

Realizările spirituale reprezintă încununarea aspiraţiilor sfinte. Cel care trăieşte nutrind constant gânduri nobile şi alese, cel care se bizuie pe tot ce este pur şi altruist va deveni, la fel de sigur cum soarele ajunge la zenit şi cum luna ajunge plină, înţelept şi nobil în caracter şi se va înălța către o poziţie influentă şi binecuvântată.

Realizarea, de orice fel ar fi ea, este coroana efortului, diadema gândului. Cu ajutorul autocontrolului, hotărârii, purităţii, virtuţii şi gândului bine orientat, omul se înalță. Cu ajutorul animalităţii, indolenţei, impurităţii, depravării şi gândirii confuze, omul coboară.

Omul poate atinge un mare succes în lume, chiar poziţii înalte pe plan spiritual, şi să coboare iar la slăbiciune şi nefericire, permițând gândurilor arogante, egoiste și vicioase să pună stăpânire pe el. 

Victoriile obţinute printr-o gândire corectă pot fi păstrate numai prin vigilență. Mulţi cedează când succesul este asigurat şi ajung rapid înapoi, la eşec. 

Toate realizările, fie că au loc în afaceri, în plan intelectual sau spiritual, reprezintă rezultatul gândirii direcţionate precis, sunt guvernate de aceeași lege şi decurg din aceeaşi metodă. Singura diferenţă stă în obiectul realizării.

Cel care vrea să înfăptuiască puţin trebuie să sacrifice puţin; cel care vrea să realizeze mult trebuie să sacrifice mult. Cel care vrea să ajungă sus trebuie să sacrifice enorm.

Cel care prețuieşte în inima lui o viziune frumoasă, un ideal înalt îl va realiza cândva… Visează visuri înalte şi, aşa cum visezi, aşa vei deveni.

Visătorii sunt salvatorii lumii. Aşa cum lumea vizibilă este susţinută de cea invizibilă, la fel oamenii, prin toate încercările, păcatele şi înclinaţiile lor sordide, sunt hrăniţi de viziunile frumoase ale visătorilor lor solitari. Umanitatea nu îşi poate uita visătorii; nu le poate lăsa idealurile să se stingă şi să moară; ea trăiește prin acestea; le cunoaşte ca realităţi pe care într-o zi le va vedea şi le va şti.  

Compozitorul, sculptorul, pictorul, poetul, profetul, înţeleptul – aceştia sunt creatorii lumii de apoi, arhitecţii raiului. Lumea este frumoasă pentru că au trăit ei. Fără ei, omenirea care trudeşte ar pieri. 

Cel care preţuieşte în inima lui o viziune frumoasă, un ideal înalt îl va realiza cândva. Columb a preţuit o viziune a altei lumi şi a descoperit-o. Copernic a cultivat viziunea unei multiplicităţi a lumilor şi a unui univers mai mare şi a revelat-o. Buddha a avut viziunea unei lumi spirituale a frumuseţii neîntinate şi a liniştii desăvârşite şi a pătruns în ea. 

Preţuieşte-ţi viziunile; preţuieşte-ţi idealurile. Preţuieşte muzica stârnită în inima ta, frumuseţea care capătă formă în mintea ta, minunăţia care împodobeşte cele mai pure gânduri ale tale. Căci din ele se vor dezvolta toate condiţiile încântătoare, întregul spaţiu paradiziac; din acestea, dacă le rămâi fidel, va fi construită în cele din urmă lumea ta.

A dori înseamnă a obţine; a aspira înseamnă a înfăptui. Oare dorinţele primare ale omului vor primi recompensa deplină, iar cele mai pure aspiraţii ale lui vor pieri din lipsă de susţinere? Nu aceasta este Legea. O astfel de stare de lucruri nu poate izbândi nicicând: „Cereţi şi vi se va da” (Evanghelia după Luca 11, 9).

Visează visuri înalte şi, aşa cum visezi, aşa vei deveni. Viziunea ta este promisiunea a ceea ce vei fi cândva; idealul tău este profeţia a ceea ce vei da la iveală în cele din urmă. 

Visurile nasc realități 

Cea mai mare realizare a fost, la început şi pentru o vreme, un vis. Stejarul doarme în ghindă; pasărea aşteaptă în ou. Şi în viziunea cea mai înaltă a unui suflet freamătă o perspectivă pe cale să se trezească. Visurile sunt semințele realităţilor. 

Circumstanţele tale pot fi ostile, dar nu vor rămâne astfel, atât timp cât ai un ideal şi te lupţi să ajungi la el. Nu poţi să călătoreşti înlăuntrul tău şi să rămâi neclintit în afara ta. Iată un tânăr greu împovărat de sărăcie şi de muncă. Închis ore întregi într-un atelier insalubru; nu are şcoală şi nu cunoaşte arta rafinamentului. Dar visează la lucruri mai bune. Se gândeşte la inteligenţă sau la rafinament, sau la graţie şi la frumuseţe. Concepe, îşi construieşte mental o stare ideală a vieții. O libertate mai mare şi o perspectivă mai amplă pun stăpânire pe el; neliniştea îl împinge la acţiune, şi îşi foloseşte tot timpul liber şi toate mijloacele pentru a-şi dezvolta puterile şi resursele latente. Foarte curând, mintea i se va fi schimbat într-atât, încât atelierul nu îl mai poate reţine. A devenit atât de discordant față de mentalitatea lui, încât iese din viaţa lui, aşa cum o haină este aruncată deoparte. Şi, odată cu extinderea oportunităţilor care se potrivesc perspectivei puterilor lui în plină expansiune, pășește cu totul în afara lui. După trecerea anilor, vedem acest tânăr ajuns la maturitate.

Descoperim că stăpâneşte anumite forţe ale minţii pe care le exercită cu influenţă în întreaga lume şi cu o putere aproape de neegalat. Ţine în mâini corzile unor responsabilităţi enorme; vorbeşte, iar vieţile se schimbă; bărbaţi şi femei se agaţă de vorbele lui şi îşi remodelează caracterele. Asemenea soarelui, devine centrul fix şi luminos în jurul căruia se învârt nenumărate destine. A devenit viziunea tânărului care a fost. A devenit una cu idealul său.

Şi tu, tinere cititor, vei realiza viziunea (nu doar dorinţa fără temei) a inimii tale, fie ea una de rând sau una frumoasă sau un amestec al celor două. Căci vei gravita mereu către ceea ce, în secret, iubeşti cel mai mult. În mâinile tale vor fi puse rezultatele exacte ale propriilor tale gânduri. Vei primi ceea ce vei câştiga; nici mai mult, nici mai puţin. Oricare ar fi mediul tău din prezent, vei cădea, vei rămâne acolo sau te vei ridica prin gândurile tale – viziunea ta, idealul tău. Vei deveni la fel de mic precum dorinţa care te controlează; la fel de mare precum aspiraţia care te domină. 

Norocul nu există 

Cei care nu gândesc, ignoranții şi indolenții, văzând numai efectele aparente ale lucrurilor, şi nu lucrurile însele, vorbesc despre noroc, soartă şi şansă. Văzând un om care se îmbogaţeşte, spun: „Ce norocos este!” Observând cum altul devine înzestrat din punct de vedere intelectual, exclamă: „Cât de puternic favorizat este!” Şi observând caracterul sfânt şi influenţa largă a altuia, spun: „Cum îl ajută şansa de fiecare dată!”

Ei nu văd încercările și eşecurile şi luptele de care au avut parte aceşti oameni pentru a-și câştiga experienţa. Nu ştiu nimic despre sacrificiile făcute de aceştia, despre eforturile curajoase pe care le-au depus, despre credinţa pe care au cultivat-o, pentru a putea depăşi ceea ce aparent era insurmontabil şi pentru a-și realiza viziunea inimii.

Nu cunosc întunericul şi suferințele inimii; văd doar lumina şi bucuria şi le numesc „noroc”. Nu văd călătoria îndelungată, neobosită, ci numai scopul plăcut şi îl numesc „soartă favorabilă”. Nu înţeleg procesul, ci percep doar rezultatul şi îl numesc „şansă”. 

În toate treburile omeneşti există eforturi şi există rezultate. Tăria efortului este măsura rezultatului. Șansa nu este. Înzestrările, puterile, materialul, posesiunile intelectuale şi spirituale sunt roadele efortului. Acestea sunt gânduri duse până la capăt, obiective îndeplinite, viziuni realizate. 

Viziunea pe care o glorifici în mintea ta, idealul pe care îl întronezi în inima ta – pe acestea îţi vei clădi viaţa; asta vei deveni.

Cu cât un om devine mai liniştit, cu atât mai mari sunt succesul lui, influenţa lui, puterea lui în slujba binelui… Omul puternic, calm este întotdeauna iubit şi respectat.

Calmul minţii este una dintre cele mai frumoase nestemate ale înţelepciunii. Este rezultatul efortului îndelungat și neabătut pentru autocontrol. Prezenţa lui este un indiciu al experienţei ajunse la maturitate şi al unei cunoaşteri mai mult decât obişnuite a legilor şi operaţiunilor gândirii. 

Omul ajunge să fie calm în măsura în care se înţelege pe sine ca fiinţă ce evoluează prin gândire. Căci o astfel de cunoaştere necesită înţelegerea celorlalţi oameni ca rezultat al gândirii şi, pe măsură ce dezvoltă o înţelegere corectă şi vede tot mai clar relaţiile interne ale lucrurilor guvernate de cauză şi efect, el încetează să protesteze, să se înflăcăreze, să se îngrijoreze şi să se supere. Rămâne echilibrat, neclintit, seren. 

Omul calm, dat fiind că a învăţat cum să se conducă pe sine, ştie cum să se adapteze la alţii. Iar ei, la rândul lor, se pleacă în faţa puterii lui spirituale. Simt că pot învăţa de la el şi se pot baza pe el. Cu cât un om devine mai liniştit, cu atât mai mari sunt succesul lui, influenţa lui, puterea lui în slujba binelui. Chiar şi comerciantul obişnuit va descoperi că prosperitatea afacerii lui creşte pe măsură ce el dezvoltă un autocontrol mai bun şi o mai mare stăpânire de sine, căci oamenii vor prefera întotdeauna să aibă de-a face cu un om al cărui comportament este echitabil. 

Omul puternic, calm este întotdeauna iubit şi respectat. El se aseamănă copacului umbros într-un ţinut secetos sau stâncii care oferă adăpost în toiul unei furtuni. Cui nu-i este pe plac o inimă liniştită, o viaţă frumos cumpănită, echilibrată? Nu are importanţă, pentru cei care posedă aceste binecuvântări, dacă plouă ori străluceşte soarele sau orice alte schimbări apar, căci ei sunt mereu sereni şi calmi. Echilibrul rafinat al caracterului, pe care îl numim serenitate, este ultima lecţie a culturii. Este floarea vieţii, rodul sufletului. Este la fel de preţios ca şi înţelepciunea – mai dezirabil decât aurul pur. Cât de insignifiantă pare simpla căutare a banilor în comparaţie cu o viaţă serenă! O viaţă care sălăşluiește în oceanul adevărului, sub valuri, la adăpost de furtuni, în calmul etern!

Mulțumirea e o artă 

Cât de mulţi oameni cunoaştem, care îşi amărăsc vieţile, care distrug tot ce este plăcut şi frumos printr-un temperament exploziv, care îşi distrug echilibrul caracterului şi îşi fac sânge rău! Întrebarea este dacă nu cumva marea majoritate a oamenilor nu îşi distrug vieţile şi nu îşi tulbură fericirea din lipsa autocontrolului. Cât de puţini oameni cumpătați, care au acel echilibru rafinat specific caracterului desăvâşit, întâlnim de-a lungul vieţii! 

Da, omenirea este zguduită de patimă necontrolată, tulburată de durere nestăpânită, lovită de nelinişte şi îndoială. Numai omul înţelept, numai cel ale cărui gânduri sunt controlate şi purificate face vânturile şi furtunile sufletului să i se supună.

Suflete răvășite de furtuni, oriunde aţi fi, în orice condiții aţi trăi, să ştiţi aceasta: în oceanul vieţii, insulele binecuvântării vă zâmbesc și ţărmul însorit al idealului vostru vă aşteaptă sosirea. Ţineţi-vă mâinile strâns pe cârma gândirii! În adâncul sufletului vostru se odihnește Stăpânul poruncitor; El nu face decât să doarmă; treziţi-L. Autocontrolul este putere. Gândirea corectă este măiestrie. Calmul este putere. Spuneţi inimii voastre: „Pace. Fii liniştită.”